Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la toate speciile de animale şi la păsări în luna septembrie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni, transmite Agerpres.
Conform statisticii oficiale, în septembrie anul curent, au fost sacrificate 45.000 de capete la bovine (faţă de 43.000, în septembrie 2023), 301.000 de capete la porcine (281.000, în septembrie 2023), respectiv 28,14 milioane de capete la păsări (comparativ cu 27,11 milioane, în aceeaşi perioadă din anul anterior). La ovine şi caprine, numărul de sacrificări a crescut în septembrie 2024, la 327.000, de la 326.000, în septembrie 2023.
În ceea ce priveşte greutatea în carcasă (producţia), în septembrie 2024 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, s-au înregistrat creşteri la porcine de 7,9% (la 26.297 tone), la bovine de 7,7% (la 7.378 tone), la ovine şi caprine de 5,9% (la 4.770 tone) şi la păsări de 0,4% (la 45.911 tone). La greutatea medie în carcasă la animalele şi păsările sacrificate, în septembrie 2024, s-au înregistrat 164 kilograme la bovine, 87,4 kilograme la porcine, 14,6 kilograme la ovine şi caprine, precum şi 1,6 kilograme la păsări.
Datele pentru unităţile industriale specializate (abatoare) s-au obţinut prin cercetări statistice exhaustive, efectuate de Institutul Naţional de Statistică, iar pentru exploataţiile agricole fără personalitate juridică, de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.