Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, participă, în perioada 8 – 9 septembrie, la Reuniunea informală a miniştrilor agriculturii de la Copenhaga, conform ministerului de resort.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“Înaintea Forumului ministerial din 9 septembrie, miniştrii şi comisarii europeni vor efectua o serie de vizite de lucru în teren, menite să prezinte exemple de bune practici, soluţii inovatoare şi iniţiative ecologice, care pot contribui la consolidarea rezilienţei şi sustenabilităţii sectorului agroalimentar european. Reuniunea este găzduită de Jacob Jensen, ministrul danez al Alimentaţiei, Agriculturii şi Pescuitului, şi va aduce împreună miniştrii agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, comisarii europeni responsabili de agricultură şi siguranţă alimentară, sănătate şi bunăstare animală, precum şi reprezentanţi ai Parlamentului European, ai Comitetului Special pentru Agricultură şi ai principalelor organizaţii europene din domeniu.
Tema centrală a discuţiilor vizează consolidarea competitivităţii şi accelerarea tranziţiei verzi în sectorul agroalimentar, prin promovarea simplificării, a investiţiilor şi a utilizării noilor tehnologii, inclusiv a biosoluţiilor”, se arată într-un comunicat de presă al MADR.
Două teme fundamentale
Dezbaterile se vor concentra asupra a două întrebări fundamentale: cum poate Uniunea Europeană să stimuleze inovaţia şi investiţiile în sectorul agroalimentar, pentru a răspunde nevoilor unei populaţii în creştere, respectând în acelaşi timp obiectivele de durabilitate şi asigurând accesul tuturor la alimente sigure şi la preţuri accesibile?; ce ajustări ale cadrului legislativ european sunt necesare pentru a facilita accesul fermierilor la instrumentele esenţiale tranziţiei verzi?, transmite Agerpres.
Programul reuniunii din Danemarca include: pe data de 8 septembrie – vizite de lucru la obiective inovatoare precum Novonesis (Kalundborg), Aggersvold Estate (Jyderup) şi ferma Sogaard (Roskilde), unde vor fi prezentate tehnologii bio-based şi soluţii pentru competitivitatea fermierilor europeni; pe 9 septembrie – sesiunea ministerială de la Forumul din Copenhaga, urmată de o conferinţă de presă comună susţinută de Jacob Jensen, ministrul danez, şi Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură şi alimentaţie.
“România va pleda pentru politici adaptate diversităţii şi specificului fiecărui stat membru, astfel încât fermierii să beneficieze de sprijin concret pentru modernizare, digitalizare şi dezvoltare sustenabilă”, precizează ministerul.
Totodată, reuniunea de la Copenhaga constituie un prilej de consolidare a dialogului dintre statele membre şi instituţiile europene, în vederea identificării unor soluţii echilibrate pentru provocările actuale ale sectorului agricol.