Anul 2025 aduce una dintre cele mai dificile primăveri pentru apicultorii din România.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Din cauza valurilor de frig care s-au suprapus exact peste perioada de înflorire a salcâmului, producția de miere specifică acestei flori este, practic, compromisă.
Situația este confirmată atât de specialiști în domeniu, cât și de apicultorii din toate colțurile țării, care trag un semnal de alarmă: „Salcâmul nu a înflorit, iar unde a înflorit, nu a secretat nectar”.
Un an pierdut pentru mierea de salcâm
Mircea Ciocan, președintele Federației Asociațiilor Apicole din România, ROMAPIS, a declarat în exclusivitate, pentru G4Food:
„Fără echivoc, nu va putea să existe o producție de miere de salcâm în acest an, pentru că, de două săptămâni, e un val de frig care se suprapune exact cu perioada de înflorire a salcâmului.
Practic, chiar dacă există o înflorire în valuri a salcâmului, în funcție de zona geografică, floarea nu va mai face nectar.”
Dacă precipitațiile sunt prea abundente, nectarul floral se spală
„Sunt mici șanse. La salcâm, secreția de nectar se produce doar în nopțile cu cel puțin 15 grade Celsius. Altfel, floarea este seacă. Oricum, și inflorescența este una slabă: au mai înghețat și mugurii, la diferitele valuri de îngheț, dar floarea care este, va trece fără să producă ceva, pentru că nu-i permit condițiile climatice.”
„Chiar dacă am avea nopți mai calde, dacă precipitațiile sunt prea abundente, nectarul floral se spală”, a adăugat președintele ROMAPIS.
„Ploile din această perioadă ne pun speranța că teiul ar putea fi productiv în acest an”
Salcâmul este cea mai importantă sursă de miere din flora spontană a României. Este o miere căutată, apreciată pentru gustul delicat și puritatea ei, dar și pentru prețul mai ridicat pe care îl aduce apicultorilor. Tocmai de aceea, pierderea acestei culturi este un șoc pentru întreaga breaslă.
„Până în prezent, salcâmul este cea mai importantă floră spontană a României, din care noi obținem cea mai bună și calitativă miere. Să vedem ce va fi în continuare la tei, la floarea-soarelui. La rapiță, într-adevăr, sunt producții bune. Ploile din această perioadă ne pun speranța că teiul ar putea fi productiv în acest an. Este greu de anticipat cum va fi vremea până la sfârșitul lui iulie. Dar, în privința salcâmului, producția este compromisă total. Iar pentru apicultori, cea mai bună sursă de miere o constituie salcâmul, care este cea mai căutată și cea mai scumpă.”
Apicultorii, între două extreme: de la șoc, la resemnare!
Declarațiile apicultorilor din toate regiunile țării, publicate în pagina de socializare a comunității stuparu.ro, confirmă, în mod dureros, realitatea expusă de specialiști.
De la Maramureș la Giurgiu, din Moldova în Dobrogea, cuvântul comun este „NIMIC”:
Dragoș Botea: „Tatăl meu mi-a confirmat că nu există flori. Este șocat, nu a mai pățit niciodată așa ceva în ultimii 50 de ani. În județul Buzău, pe valea Slănicului”.
Ion Stegărescu: „Nici în Republica Moldova, floare de salcâm nu este. Salcâmii se usucă. Probabil, sunt sensibili la schimbările climatice. Staminele la floare nu au polen pe ele și nici miros”.
Gelu Turturea: „În Caraș Severin numeri florile pe degete dintr-un salcâm!”
„Nu am văzut o floare de salcâm.”
Tania Giuroiu: „Nimic. Ialomița, graniță cu Prahova. Nu am văzut o floare de salcâm.”
Iosif Gostilă: „În Caraș nu este floare de salcâm.”
Adrian Henteș: „În Mureș nu avem flori aproape deloc.”
Cornel Vasile: „La Săbăreni, Giurgiu, majoritatea salcâmilor s-au uscat.”
Băbuț Daniel: „Nici în Maramureș nu este nimic. Și e foarte frig noaptea. Câteva foi răzlețe.”
Alimseit Erdan: „Dobrogea – NIMIC! NADA!! ZERO!! YOK!!!”
Adina Holhoș: „Pe lângă Deva, sat Balata, nu mai este salcâm. Cireșii și caisii au înghețat… până și nucii din livadă au fost afectați de îngheț.”
Geo Pascu: „În Giurgiu așteptăm să vină anul următor!”
Lupu Marinica: „Și la Iași, puțină floare. Foarte puțină.”
Constantin Tudorache: „În Argeș, nici o floare.”
În lipsa producției de miere de salcâm, apicultorii își îndreaptă acum atenția către tei, floarea-soarelui și rapiță. Dacă rapița deja promite producții bune, speranțele rămase stau în tei, o altă specie cu potențial melifer ridicat, dar și ea vulnerabilă la capriciile vremii.
Pentru o industrie deja afectată de scăderea consumului intern, lipsa infrastructurii și concurența importurilor ieftine, absența mierii de salcâm din 2025 riscă să fie o lovitură dură, atât economică, cât și morală. Mierea aceasta nu este doar un produs alimentar – este o marcă de prestigiu pentru România, un simbol al apiculturii noastre și o sursă de trai pentru mii de familii.
Cum a evoluat producția de miere de salcâm în România, în ultimii 5 ani!
În anii favorabili, producția de miere de salcâm în România poate ajunge la aproximativ 6.000 de tone, așa cum s-a întâmplat în 2021, considerat un an bun pentru apicultori.
În 2022, însă, producția a scăzut la circa 4.500 de tone, din cauza unei înfloriri slabe în sudul țării.
Anul 2023 a fost ceva mai generos, cu o producție estimată la 5.800 de tone, mai ales în vestul țării.
În 2024, seceta a dus din nou la un recul serios, cu o recoltă de doar 2.000 de tone.
Iar în 2025, situația este dramatică: specialiștii estimează o producție de cel mult 500 de tone, poate chiar zero, din cauza valului de frig care a afectat înflorirea salcâmului la nivel național.