Maramureş: Piaţa agroalimentară Izvoarele, modernizată / Valoarea investiţiei se ridică la 36 milioane lei

rosii, cultivatori, piata

Principala piaţă agroalimentară Izvoarele care funcţionează în municipiul Baia Mare va fi reabilitată şi modernizată în urma unei finanţări asigurate prin ADR Nord-Vest, a informat, luni, primarul Doru Dăncuş, transmite Agerpres.

„Proiectul pe care l-am depus spre finanţare prin ADR Nord-Vest se ridică la peste 36 de milioane de lei, din care suma eligibilă este de aproximativ 17 milioane. Ţinem legătura constant cu reprezentanţii ADR Nord-Vest atât pentru proiectele pe care le avem deja în execuţie, cât şi pentru cele pe care urmează să le începem. Sper să reuşim să obţinem cât mai repede finanţarea şi pentru piaţă şi să demarăm această investiţie mult dorită”, a spus Doru Dăncuş.

Proiectul prevede reamenajarea şi reconfigurarea celei mai vechi pieţe agroalimentare din judeţul Maramureş, care funcţionează de la începutul anilor ’50.

„Proiectul include amenajarea unei suprafeţe pietonale cu lucrări de colectare şi evacuare a apelor pluviale, alimentare cu apă şi canalizare, instalaţii electrice de iluminat public, inclusiv iluminat decorativ. Va fi construit un ansamblu modern de pavilioane pentru comercianţi pe toată suprafaţa pieţei agroalimentare, prevăzute cu instalaţii pentru încălzire şi climatizare, respectiv trasee frigorifice. Din perspectiva amenajării peisagistice, vor fi plantaţi arbori de talie mare de jur împrejurul pieţei, vor fi montate bănci, rasteluri pentru biciclete, cişmele şi o fântână”, a precizat Doru Dăncuş.

Piaţa agroalimentară Izvoarele a fost amenajată la începutul anilor ’50

Edilul a adăugat că piaţa agroalimentară Izvoarele se află într-o situaţie critică de mulţi ani, deşi, anual se fac lucrări de întreţinere pentru a putea fi utilizată de producători şi comercianţi.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


„Este cel mai important pas pe care l-am făcut pentru realizarea unuia dintre cele mai dorite obiective de investiţii de către băimăreni. Nu este un secret faptul că, de multă vreme, această piaţă este într-o stare deplorabilă, nedemnă de un municipiu reşedinţă de judeţ. Oricât am repara, am vopsi şi am astupa gropi, la finalul zilei singura soluţie adecvată o reprezintă construirea din temelii a unei noi pieţe care să se prezinte la standardele pe care ni le dorim”, a punctat Doru Dăncuş.

Piaţa agroalimentară Izvoarele a fost amenajată la începutul anilor ’50, ca în următorii zece ani să devină principala piaţă a oraşului Baia Mare şi una dintre cele mai importante la nivelul judeţului Maramureş.

Pe lângă mesele destinate vânzării de legume-fructe, piaţa deţine spaţii special amenajate recent cu vitrine frigorifice pentru producătorii de lactate, carne, panificaţie şi alte produse alimentare.

În ultimii ani, piaţa a devenit renumită pentru mini-bursa cerealelor la nivel local, magazinele care se adresează fermierilor şi spaţiile alocate floricultorilor şi producătorilor de material săditor.

De asemenea, administraţia municipiului Baia Mare încurajează fermierii să-şi vândă produsele de fermă în nume propriu pentru a evita intermediarii şi majorarea artificială a preţurilor.

Recent, Primăria municipiului Baia Mare a investit peste un milion de euro în amenajarea pieţei agricole Obor, adresată fermierilor din judeţ şi ţară care doresc să-şi valorifice producţia prin vânzarea de tip angro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *