„Laptele ecologic” ( sau mai degrabă, ”sustenabil”, n.m. ) obținut în ferme din Tasmania ( un stat insular al Australiei ) a fost scos pe piață pentru a testa setea cumpărătorilor de produse lactate ecologice, notează Reuters.
O mică unitate de procesare și ambalare a laptelui aprovizionează deja rafturile supermarketurilor cu ceea ce antreprenorii spun că este primul lapte de marcă din lume produs de vaci hrănite cu alge marine, care le face să emită niveluri mai scăzute de gaz metan, dăunător mediului înconjurător.
Industria zootehnică emană aproximativ 30% din emisiile globale de metan, potrivit Națiunilor Unite. Algele marine și alți aditivi naturali utilizați pentru obținerea furajelor pentru bovine ar putea reduce aceste emisii de gaze cu efect de seră, dar încă nu au fost adoptate pe scară largă din cauza costurilor.
Din februarie, Ashgrove, producătorul de lactate din Tasmania, pune în hrana preparată pentru aproximativ 500 de vaci – o cincime din totalul cirezii sale – un ulei care conține un extract de alge marine destinat să reducă metanul eliberat de digestia bovinelor, a declarat co-proprietarul Richard Bennett.
Vacile produc aproximativ 10.000 de litri de lapte pe zi, din care o parte este îmbuteliată ca „Eco-Milk” și vândută în Tasmania, inclusiv la Woolworths (WOW.AX), cel mai mare lanț de supermarketuri din Australia.
„Obținem o reducere de aproximativ 25% a metanului”, a spus Bennett.
Eco-Milk este un test pentru a vedea dacă consumatorii sunt dispuși să plătească suplimentar pentru produsele lactate a căror obținere are un impact mai redus asupra mediului.
O sticlă de doi litri se vinde cu 5,50 dolari australieni (3,67 dolari americani ), cu douăzeci și cinci de cenți mai mult decât smântâna obișnuită, a spus Bennett, adăugând că vânzările merg bine, dar compania nu a decis încă dacă va extinde proiectul.
Producătorii de aditivi ( pentru hrana animalelor ) – cu rolul de a inhiba eliberarea de metan de către microbii care digeră materia vegetală în stomacul vacilor – au investit sute de milioane de dolari pentru a prepara suficientă mâncare pentru milioane de animale.
Producătorul francez de brânzeturi Bel Group a declarat anul trecut că va hrăni cu un aditiv natural inhibator de emisii de gaz metan aproximativ 10.000 de vaci de lapte, în Slovacia. Alte firme, inclusiv JBS (JBSS3.SA), Danone (DANO.PA) și Fonterra (FCG.NZ) au decis să folosească astfel de aditivi, însă mai mult experimental.
Aditivul folosit de Ashgrove este furnizat de o companie din Tasmania numită Sea Forest. CEO-ul său, Sam Elsom, a spus că speră că Eco-Milk va fi popular.
„Dacă aceste produse nu sunt acceptate, lucrurile vor reveni la normal”, a spus el. „Și ritmul decarbonizării va fi mult mai lent”.