KFC folosește aprox.8.300 tone de carne de pui anual. elebrele aripioare de pui sunt selectate să fie toate la aceeași dimensiune, sunt tăiate prin mijloace moderne, electronice și provin de la furnizorii proprii, care taie între 50.000 și 115.000 capete de pui pe zi, pentru a asigura aripile la dimensiunile standard.
Bogdan Cheța, Supply Chain Director la Sphera Franchise Group, a dezvăluit în cadrul producției G4Food „Agricultura în schimbare” întregul proces:
„Dar unde e vorba de părți morfologice, fiziologice ale puiului, trebuie să găsim acei pui care au aripa exact în specificațiile pe care le dorim, sau bucata de pulpă, sau de asemenea la puiul întreg în care vin bucățile.
Primul lucru ar fi selecția. Și atunci, în portofoliul nostru de furnizori avem atât furnizori mari, care au ferme proprii, abatoare proprii și taie de la 50.000 la 108-115.000 de capete pe zi.
Și atunci, în momentul în care se pleacă de la o bază mare de selecție, sigur că ai șanse mai mari ca o anumită parte, un anumit segment din producția totală să se încadreze în acele limite de toleranță, de calibrare.
Avem furnizori care au dezvoltat dedicat pentru noi acest business și au echipe de oameni cu experiență pe care i-au pregătit și care fac acele tăieri exact cum ne trebuie nouă produsele”.