INTERVIU | Cum va fi anul agricol 2026? Florin Radu (director companie imputuri): „Fermierii trebuie să gestioneze nu doar riscul agronomic, ci și un nivel ridicat de incertitudine externă”

INTERVIU | Cum va fi anul agricol 2026? Florin Radu (director companie imputuri): „Fermierii trebuie să gestioneze nu doar riscul agronomic, ci și un nivel ridicat de incertitudine externă”

INTERVIU | Cum va fi anul agricol 2026? Florin Radu (director companie imputuri): „Fermierii trebuie să gestioneze nu doar riscul agronomic, ci și un nivel ridicat de incertitudine externă”
Sursa foto: Agroland Agribusiness

G4Food vă prezintă în exclusivitate un amplu interviu cu unul dintre specialiștii de marcă din agribusiness: Florin Radu, director general Agroland Business. Cu o experiență de peste 28 de ani în sectorul agriculturii, Florin Radu s-a alăturat Grupului Agroland în 2016, ca Project Manager al diviziei Agribusiness. Sub conducerea sa, Agroland Agribusiness s-a consolidat ca jucător important pe piața de inputuri agricole din România, concentrându-se atât pe distribuția de fertilizanți, pesticide și semințe, cât și pe tradingul de cereale.

Rep: – Domnule Florin Radu, care sunt principalele așteptări ale Agroland Agribusiness pentru anul agricol 2026, atât din perspectiva pieței inputurilor dar și a performanței fermierilor?

Florin Radu: – Din perspectiva producțiilor agricole, anul 2025 a marcat o evoluție mixtă comparativ cu 2024. Conform datelor COCERAL (Asociația Europeană a Traderilor de Cereale), producția de grâu a României a crescut în 2025 la 13,2 milioane de tone, față de 10,6 milioane de tone în 2024, iar producția de oleaginoase a avansat la 5,1 milioane de tone, comparativ cu 3,4 milioane de tone în anul anterior.

- articolul continuă mai jos -

În schimb, producția de porumb s-a redus la 6,1 milioane de tone, față de 7,3 milioane de tone în 2024. Producțiile ridicate înregistrate la nivelul întregului continent european au determinat o presiune asupra prețurilor de vânzare de către fermieri.

În ceea ce privește anul 2026, estimările indică o producție de grâu de aproximativ 12,1 milioane de tone, o revenire a porumbului la 7,8 milioane de tone și o producție de oleaginoase de 5,4 milioane de tone, perspective care susțin o evoluție stabilă a sectorului agricol.

Pe de altă parte, precipitațiile consistente din această iarnă și refacerea rezervei de apă din sol dau fermierilor un punct de plecare mult mai bun, atât pentru culturile de toamnă, cât și pentru cele de primăvară. Stratul de zăpadă, așa cum nu am mai avut de mai multe sezoane, ajută în special culturile de păioase, care vor intra în vegetație cu un nivel bun de umiditate în sol. Dacă nu vom avea episoade de ger prelungit care să afecteze rapița sau alte culturi sensibile, premisele pentru producții peste media ultimilor ani sunt reale.

Cât privește valoarea totală a inputurilor vândute de noi în 2025, aceasta a fost de 43,8 milioane de lei, același nivel comparativ cu anul anterior. Ne așteptăm ca 2026 sa fie un an mai echilibrat, dar fără excese, în care deciziile vor fi mult mai calculate. Rolul nostru este să rămânem aproape de fermieri, cu soluții adaptate fiecărei exploatații și cu o abordare financiară responsabilă, astfel încât să susținem performanța lor pe termen mediu, nu doar într-un singur sezon.

Cum va fi anul 2026

Rep: – Vedeți 2026 ca pe un an de revenire după volatilitatea ultimelor sezoane, sau mai degrabă ca pe un an de consolidare?

Florin Radu: – 2026 va fi, mai degrabă, ca pe un an de consolidare decât ca pe unul de revenire spectaculoasă. Este adevărat că din punct de vedere agronomic premisele sunt mai bune și există șanse reale pentru producții peste media ultimilor ani, însă contextul economic rămâne fragil.

Fermierii vin după trei sezoane dificile, cu presiune pe lichidități și cu un nivel ridicat de îndatorare, iar prețurile cerealelor nu susțin, cel puțin deocamdată, o refacere rapidă a marjelor.

În acest context, credem că 2026 va fi un an în care accentul va cădea pe stabilizare, pe gestionarea atentă a costurilor și pe reconstrucția echilibrului financiar în ferme. Nu ne așteptăm la decizii agresive de investiții, ci la o abordare mai calculată, în care fiecare achiziție și fiecare tehnologie adoptată vor fi analizate atent din perspectiva rentabilității. Pentru noi, ca partener al fermierilor, este un an în care consolidăm relațiile existente, menținem prudența financiară și susținem dezvoltarea sustenabilă.

Florin Radu: ”Rezultatele fermierilor vor fi influențate de evoluția prețurilor internaționale la cereale”

Rep: – Ce factori macroeconomici sau geopolitici considerați că vor influența decisiv rezultatele fermierilor în acest an?

Florin Radu: – Rezultatele fermierilor vor fi influențate de evoluția prețurilor internaționale la cereale, în special în bazinul Mării Negre, unde România este un jucător important ca exportator de materie primă. Cotațiile din această zonă au impact direct asupra veniturilor fermierilor români, iar într-un context în care marjele sunt deja comprimate, orice fluctuație semnificativă poate înclina balanța între un an profitabil și unul de supraviețuire financiară.

În paralel, rămân relevante costurile cu inputurile, energia și finanțarea, care pot varia în funcție de dinamica piețelor și de deciziile la nivel european.

Pe lângă componenta economică, factorii geopolitici continuă să joace un rol important, fie că vorbim despre fluxurile comerciale din regiune, despre politicile agricole europene sau despre stabilitatea lanțurilor de aprovizionare.

Accesul la finanțare este, de asemenea, un element critic, în condițiile în care băncile sunt mai prudente față de sectorul agricol după mai mulți ani dificili. În acest context, fermierii trebuie să gestioneze nu doar riscul agronomic, ci și un nivel ridicat de incertitudine externă, iar capacitatea de adaptare și de planificare financiară devine la fel de importantă ca performanța din câmp.

 

”Anul 2026 marchează 10 ani de la lansarea diviziei de agribusiness a Agroland”

 Rep: – Cum a resimțit Agroland Agribusiness, intrarea României în recesiune tehnică?

Florin Radu: – Intrarea României în recesiune tehnică nu a generat schimbări bruște în dinamica agribusiness-ului, un sector care este influențat în primul rând de factori specifici precum condițiile climatice și evoluția prețurilor la cereale.

Agroland Agribusiness și-a menținut abordarea echilibrată și prudentă, concentrându-se pe consolidarea parteneriatelor existente și pe oferirea unor soluții adaptate, astfel încât fermierii să își poată calibra deciziile într-un mediu economic care rămâne volatil.

Pe segmente de activitate, dinamica acrtivității noastre a fost diferită. Tradingul de cereale a rămas principalul motor de creștere, cu un avans de 70% în 2025, ca urmare a creșterii producției de furaje a Agroland Business System, cerealele necesare fiind în mare parte livrate de compania noastră.

Pe de altă parte, vânzarea de inputuri nu a înregistrat variații semnificative comparativ cu 2024. Pesticidele și fertilizanții au avut în 2025 creșteri moderate, de 6%, respectiv 4% față de anul precedent, compensate de scăderea cu 14% a semințelor input, ca urmare a reticenței fermierilor de a mai cultiva porumb și floarea soarelui, pe fondul pierderilor repetate din ultimii ani cauzate de secetă.

”Am finalizat modernizarea silozurilor și a spațiilor de depozitare”

Rep: – Care sunt pilonii strategici ai companiei Agroland Agribusiness pentru 2026?

Florin Radu: – Anul 2026 marchează 10 ani de la lansarea diviziei de agribusiness a Agroland. În acest deceniu, am evoluat de la un model axat în principal pe comerț la o structură integrată, cu investiții în producție și logistică.

În perioada următoare, avem în vedere câțiva piloni clari, care au ghidat compania și în ultimii ani. În primul rând, punem accent pe consolidarea parteneriatelor solide cu fermierii din portofoliu și pe extinderea atentă către noi clienți.

Un al doilea pilon important este diversificarea activităților și continuarea investițiilor în producție, astfel încât să reducem dependența exclusivă de distribuție și să avem un control mai bun asupra lanțului valoric. În paralel, ne concentrăm pe promovarea unor tehnologii avansate și soluții personalizate, adaptate condițiilor climatice și specificului fiecărei ferme.

În 2026, vom integra și fabrica de nutrețuri BIO de la Caransebeș, precum și cea de la Bixad, specializată în hrană extrudată pentru animale de companie. În paralel, continuăm investițiile pentru modernizarea unităților din Caransebeș și Bixad, astfel încât acestea să funcționeze la standarde tehnologice ridicate și să contribuie la consolidarea poziției noastre în zona de producție.

”Am instalat o nouă linie de producție și ambalare pentru furaje complete”

Strategia noastră este să integrăm tot mai mult activitățile de producție în cadrul grupului Agroland.

Un element definitoriu pentru 2025 a fost continuarea investițiilor în platforma agroindustrială din Șimian. În prima parte a anului am finalizat modernizarea silozurilor și a spațiilor de depozitare, precum și retehnologizarea stației de condiționare a semințelor.

Totodată, am avansat în extinderea platformei prin instalarea unei noi linii de producție și ambalare pentru furaje complete, amestecuri de semințe și concentrate pentru animalele de curte. Utilajele, echipate cu tehnologie de ultimă generație, sunt în faza finală de montaj și testare a tablourilor pentru automatizarea întregului proces de fabricație. În perioada următoare, ele vor trece prin procesul de autorizare și testare și estimăm ca până la finalul lunii martie 2026 să demarăm această producție la Șimian.

Noua linie va permite lansarea a patru categorii distincte de produse pentru hrana animalelor, care vor include furaje complete, concentrate, amestecuri de semințe pentru păsări, măcinături și mixuri din cereale, șroturi, calciu și vitamine pentru animalele de curte, precum și hrană pentru porumbei. Prin aceste investiții, creăm premisele extinderii valorii adăugate generate intern și ale diversificării surselor de venit.

”Fermierii sunt tot mai atenți la costuri și la cashflow”

Rep: – Aveți în vedere să puneți accent mai mare pe consultanță tehnică și optimizarea tehnologică a fermierilor?

Florin Radu: – Scopul nostru nu este doar să livrăm inputuri, ci să contribuim la creșterea randamentului și la optimizarea costurilor, astfel încât fermierii să poată obține rezultate sustenabile, chiar și într-un mediu de piață volatil.

În ultimii ani am înțeles că diferența nu o face doar produsul în sine, ci modul în care este integrat într-o tehnologie corect adaptată condițiilor din teren, tipului de sol și contextului climatic. De aceea, continuăm să punem accent pe o relație directă și aplicată cu fermierii, oferind recomandări personalizate atât din punct de vedere agronomic, cât și financiar.

Rep: – Intenționați extinderea portofoliului de produse sau consolidarea rețelei de distribuție?

Florin Radu: – Ne dorim să consolidăm ceea ce am construit deja, atât la nivel de portofoliu, cât și la nivel de distribuție, înainte de a face pași agresivi de extindere. În fiecare sezon am urmărit să personalizăm oferta prin produse diferențiate, care aduc un plus real de eficiență în fermă, iar această direcție va continua, cu accent pe soluții adaptate condițiilor locale și nevoilor concrete ale fermierilor.

În același timp, rețeaua noastră, inclusiv componenta de magazine care deservește fermierii mici și medii, rămâne un avantaj important și vom continua să o consolidăm. Obiectivul nostru nu este neapărat creșterea accelerată, ci pentru dezvoltarea sustenabilă, cu o acoperire eficientă și cu parteneriate solide în teritoriu.

”În agricultură, deciziile nu se iau doar pe baza unor modele teoretice”

Rep: – Cum vedeți rolul digitalizării și al soluțiilor integrate în relația cu fermierii?

Florin Radu: – În agricultură, deciziile nu se iau doar pe baza unor modele teoretice, ci pleacă de la condițiile concrete din fiecare fermă – tipul de sol, rezerva de apă, istoricul culturilor, nivelul de investiție pe care și-l permite fermierul. Instrumentele digitale și analiza datelor ne ajută să fundamentăm mai bine recomandările și să adaptăm tehnologiile la potențialul real al fiecărei sole, nu să aplicăm rețete standard.

Pentru Agroland Agribusiness, soluțiile integrate înseamnă să legăm partea de inputuri de consultanța agronomică și de o evaluare realistă a rentabilității.

Fermierii sunt tot mai atenți la costuri și la cashflow, iar tehnologia trebuie să fie performantă, dar și sustenabilă din punct de vedere economic. De aceea, rolul nostru este să combinăm experiența din teren cu datele disponibile și cu portofoliul propriu de produse, astfel încât fiecare decizie să fie bine calibrată, atât din perspectiva producției, cât și a rezultatului financiar.

”Nu urmărim o expansiune accelerată, ci o dezvoltare sustenabilă”

Rep: – Care este obiectivul principal al companiei pentru acest an: creștere, eficientizare, diversificare?

Florin Radu: – Nu urmărim o expansiune accelerată, ci o dezvoltare sustenabilă, bazată pe parteneriate solide cu fermierii și pe o disciplină financiară atentă.

Pentru a susține creșterea valorii adăugate și diversificarea surselor de venit, în 2025 am continuat investițiile în platforma noastră de la Șimian, fiind finalizate modernizarea silozurilor, a spațiilor de depozitare și retehnologizarea stației de condiționare a semințelor. Totodată, am instalat o nouă linie de producție și ambalare pentru furaje și produse destinate hranei animalelor, aflată în faza finală de montaj și autorizare, cu start estimat până la finalul lunii martie 2026.

Vom continua pe direcția de diversificare prin investiții în producție și prin dezvoltarea unui portofoliu diferențiat, adaptat nevoilor reale din piață. Creșterea va veni în mod firesc atunci când eficiența operațională, consultanța aplicată și relația cu fermierii sunt consolidate, iar acesta este cadrul în care ne propunem să evoluăm în 2026.

”Eventuale episoade de ger prelungit, însoțite de gheață la sol, ar putea afecta plantele”

Rep: – În ce măsură stratul de zăpadă din această iarnă creează premise pentru un sezon agricol mai bun, în special pentru culturile de toamnă?

Florin Radu: – Refacerea rezervei de apă din sol este esențială pentru culturile de toamnă, în special pentru păioase, care vor intra în vegetație cu un nivel mai bun de umiditate și, implicit, cu un potențial de dezvoltare superior față de anii anteriori. Stratul de zăpadă din această iarnă reprezintă, fără îndoială, un element pozitiv pentru startul sezonului agricol, mai ales că nu am mai avut o iarnă cu un aport similar de precipitații de mai multe sezoane.

În același timp, evoluția culturilor va depinde și de modul în care se încheie iarna. În cazul rapiței, de exemplu, condițiile sunt favorabile în prezent, însă eventuale episoade de ger prelungit, însoțite de gheață la sol, ar putea afecta plantele. Per ansamblu, însă, stratul de zăpadă și precipitațiile din această perioadă creează premise mai bune decât în ultimii ani și oferă fermierilor un start mai solid pentru sezonul 2026.

Fermierii vor trebui să își adapteze planurile de fertilizare

Rep: – Există diferențe regionale relevante în ceea ce privește rezervele de apă din sol?

Florin Radu: – Chiar dacă, per ansamblu, iarna aceasta a contribuit la refacerea rezervelor de apă din sol, distribuția precipitațiilor nu a fost uniformă. Sunt zone în care rezerva de umiditate este foarte bună și oferă un start solid culturilor de toamnă, dar și regiuni unde deficitul acumulat în ultimii ani nu a fost complet compensat.

Fermierii vor trebui să își adapteze planurile de fertilizare și protecție a culturilor în funcție de potențialul real al fiecărei zone. În acest context, evaluarea locală rămâne esențială, iar soluțiile trebuie calibrate regional, nu aplicate uniform la nivel național.

Rep: – Considerați că aceste condiții pot compensa eventualele riscuri climatice din primăvară și vară?

Florin Radu: – Condițiile actuale reprezintă, fără îndoială, un avantaj important la început de sezon, însă nu pot elimina complet riscurile climatice din primăvară și vară. Rezerva bună de apă din sol oferă culturilor un start solid și poate amortiza eventuale perioade scurte de stres hidric, însă evoluția finală a producțiilor va depinde de distribuția precipitațiilor și de temperaturile din lunile următoare. În ultimii ani, variabilitatea climatică ne-a arătat că un început bun nu garantează automat un sezon fără provocări.

”Mulți fermieri vin după trei sezoane complicate, cu presiune pe lichidități și obligații financiare acumulate”

Rep: – Observați o atitudine mai prudentă din partea fermierilor în luarea deciziilor de investiții pentru 2026?

Florin Radu: – Chiar dacă premisele agronomice sunt mai bune și există un potențial real pentru producții superioare față de ultimii ani, contextul economic rămâne unul dificil. În plus, mulți fermieri vin după trei sezoane complicate, cu presiune pe lichidități și obligații financiare acumulate, ceea ce îi determină să analizeze mult mai atent fiecare cheltuială. Deciziile sunt mai bine calculate, investițiile sunt corelate strict cu potențialul real al culturilor, iar accentul cade pe eficiență și pe protejarea cashflow-ului.

Rep: – Care sunt principalele motive ale acestei prudențe: prețurile cerealelor, accesul la finanțare, costurile inputurilor?

Florin Radu: – Prudența fermierilor este determinată de un cumul de factori, în care prețurile cerealelor joacă un rol central. România este puternic conectată la piața din bazinul Mării Negre, iar cotațiile actuale pun presiune pe marje, mai ales în contextul unor costuri de producție ridicate. Atunci când veniturile estimate nu oferă un confort suficient, deciziile de investiții devin automat mai rezervate. În același timp, costurile cu inputurile, în special fertilizarea și tratamentele, rămân la un nivel semnificativ, iar orice ajustare de preț este resimțită imediat în structura bugetului fermei.

Accesul la finanțare este, de asemenea, un factor important, în condițiile în care sectorul agricol vine după mai mulți ani dificili, iar instituțiile financiare sunt mai prudente.

Fermierii pot accesa finanțare prin fondurile europene

Fermierii pot accesa finanțare prin fondurile europene din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027, derulate prin AFIR, care includ linii dedicate investițiilor în ferme, modernizării echipamentelor, sprijinirii fermelor mici și tinerilor fermieri. Deși aceste programe oferă oportunități relevante de dezvoltare, ele presupun desigur și cofinanțare.

Toate aceste elemente, cumulate, explică de ce fermierii abordează sezonul 2026 cu mai multă atenție și cu o planificare financiară mult mai riguroasă.

Rep: – Se reflectă această prudență în reducerea cantităților achiziționate sau în orientarea către soluții mai eficiente din punct de vedere al costurilor?

Florin Radu: – Da, această prudență se vede în modul în care fermierii își planifică achizițiile. În multe cazuri, cantitățile sunt corelate mult mai strict cu necesarul real, iar deciziile sunt luate etapizat, în funcție de evoluția culturilor și de perspectiva pieței. Nu este neapărat o retragere din investiții, ci mai degrabă o calibrare atentă a acestora, pentru a evita blocarea capitalului și pentru a proteja cashflow-ul.

”Floarea-soarelui va fi cultura dominantă în multe zone ale țării”

Rep: – Ce culturi estimați că vor fi semănate preponderent în această primăvară?

Florin Radu: – Pentru această primăvară estimăm că floarea-soarelui va fi cultura dominantă în multe zone ale țării. Interesul pentru această cultură rămâne ridicat, atât din perspectiva adaptabilității la condiții de stres hidric, cât și a poziționării în piață, fiind percepută de fermieri ca o opțiune mai echilibrată din punct de vedere al riscului. În schimb, ne așteptăm ca suprafețele cultivate cu porumb să continue tendința de scădere, pe fondul experienței ultimilor ani marcați de secetă și al riscurilor asociate acestei culturi în anumite regiuni.

Rep: – Observați o reorientare către culturi cu risc mai scăzut sau cu costuri de producție mai controlabile?

Florin Radu: – Experiența ultimilor ani, marcați de secetă și volatilitate a prețurilor, i-a determinat pe fermieri să fie mai atenți la raportul dintre investiție și potențialul real de producție. În acest context, alegerea culturilor este tot mai mult influențată de capacitatea acestora de a performa în condiții climatice variabile și de a oferi o predictibilitate mai bună a costurilor. De exemplu, interesul crescut pentru floarea-soarelui și reducerea suprafețelor cu porumb reflectă această ajustare strategică.

Rep: – Există interes crescut pentru culturi alternative sau pentru rotații menite să reducă presiunea asupra costurilor?

Florin Radu: – Da, acest lucru poate fi observat cu ușurință. Fermierii sunt mai preocupați să construiască scheme de rotație echilibrate, care să contribuie la menținerea fertilității solului și la limitarea presiunii de boli și dăunători, ceea ce poate duce, în timp, la o utilizare mai eficientă a inputurilor. Nu este vorba despre o schimbare radicală către culturi alternative, ci mai degrabă despre ajustări pragmatice.

În contextul actual, în care marjele sunt sensibile și riscurile climatice rămân prezente, optimizarea rotației și alegerea culturilor cu un profil de risc mai echilibrat devin parte dintr-o strategie mai amplă de stabilizare și eficientizare a exploatațiilor agricole.

”Costul total de producție pe hectar va rămâne la un nivel comparabil cu cel din 2025”

Rep: – Cum estimați că va evolua costul total de producție pe hectar în 2026, comparativ cu 2025?

Florin Radu: – Estimăm că, în 2026, costul total de producție pe hectar va rămâne la un nivel comparabil cu cel din 2025, cu posibile variații moderate în funcție de evoluția prețurilor la inputuri și energie. Deocamdată nu vedem creșteri majore, însă există ajustări punctuale, de ordinul câtorva procente, în special în zona fertilizanților, care pot influența bugetele fermierilor.

Rep: – Care sunt componentele care apasă cel mai mult asupra bugetului fermierilor: îngrășăminte, produse pentru protecția plantelor, combustibil, arendă?

Florin Radu: – În structura bugetului unei ferme vegetale, îngrășămintele rămân, în general, una dintre cele mai importante componente ca pondere. Costurile cu fertilizarea au un impact direct și semnificativ asupra bugetului pe hectar, iar orice variație de preț este resimțită imediat în marja finală.

La acestea se adaugă produsele pentru protecția plantelor, care sunt esențiale pentru menținerea potențialului de producție și care, în anumite culturi, pot reprezenta o pondere consistentă în costurile totale. Combustibilul și arenda sunt, de asemenea, elemente relevante, în special în fermele cu suprafețe mari sau în zone unde nivelul arendei este ridicat.

Rep: – Domnule Florin Radu, vă mulțumim!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă