A fost decretat de curând noul ritual gournet al sezonului estival care abia a început: o combinație neașteptată care pare că seduce pe cei care o încearcă. Ice cream & Wine, adică înghețată servită împreună cu un pahar de vin. Noua modă a verii în capitalele europene, care face furori mai ales printre tineri, scrie ziarul Corriere della Sera. Nu cornet inovativ, nu toppinguri care mai de care mai crocante, în această vară înghețata este însoțită de un pahar cu vin. Un alt fel de pairing.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
De la Paris la Londra: locuri unde poți savura Ice cream & Wine
Totul a început în arondismentul 11 din Paris, unde barul Folderol a lansat conceptul „Vins et Glaces”: înghețate artizanale cu arome inedite („shortcake cu smochine” sau „nectarine cu hibiscus”) asociate cu vinuri naturale selecționate. Succesul a fost atât de mare încât la un moment dat a fost nevoie să se impună măsuri de securitate pentru a gestiona cozile generate de popularitatea generată via TikTok.
Pe valul acestui entuziasm, la scurt timp s-a deschis la Londra The Dreamery, o gelaterie-enotecă ce îmbină atmosfere onirice, picturi murale psihedelice și meniuri sezoniere: de la înghețată de ricotta cu afine la matcha cu semințe de mac, toate însoțite de vinuri de la mici producători independenți.
O tradiție reinterpretată creativ
Însă vorbim doar aparent de o noutate. Degustătorii de vinuri și maeștrii cofetari asortau deja cu mult timp în urmă vinurile de desert cu înghețata. Există și combinații clasice, precum Sauternes cu cremă de vanilie sau Pedro Ximénez turnat peste înghețată de alune – sunt repere ale gastronomiei dulci rafinate.
Secretul stă echilibru: dulce alături de dulce, cu o notă acidă care să reechilibreze partea mai „grea” dată de grăsimea conținută de înghețată. Apoi, culori care stimulează și vizual, dincolo de armonia și contrastele de gust și aromă.
Nu doar se servesc împreună, varianta soft, ci chiar se combină: vinul se toarnă peste înghețată, în pahar, ca într-un cocktail. De exemplu:
-
Rosé cu înghețată de căpșuni = milkshake fructat și lejer
-
Malbec peste vanilie = desert cremos cu note de fructe de pădure
-
Sorbet de lămâie cu prosecco = reinterpretare gourmet a tradiției italiene
Textura se schimbă pe măsură ce înghețata se topește, felul în este perceput vinul se transformă, iar fiecare linguriță aduce o senzație nouă. Este o experiență multisenzorială, o călătorie gustativă.
Armonia dintre vin și înghețata are o explicație științifică
Există și o serie de explicații științifice pentru această asociere între vin și înghețată, explică sursa citată.
-
Grăsimea din înghețată atenuează taninurile vinurilor roșii, făcându-le mai blânde.
-
Răceala înghețatei reduce percepția alcoolului, scoțând la iveală aromele fructate ale vinului.
-
Zahărul natural din vin se îmbină perfect cu dulceața înghețatei.
E ca și cum fiecare înghițitură resetează palatul, pregătindu-l pentru o nouă nuanță aromatică.
De la ghimbir la matcha, combinații pe alese
Anumite perechi sunt deja considerate clasice:
-
Rosé + înghețată cu fructe de pădure
-
Moscato d’Asti + sorbet de lămâie
-
Porto ruby + ciocolată cu unt de arahide
Dar există și combinații mai îndrăznețe:
-
Gewürztraminer + înghețată de ghimbir
-
Riesling demi-sec + înghețată cu ceai verde matcha
-
Lambrusco + ciocolată neagră
-
Icewine canadian + caramel sărat