Grupul de food-service Sphera Franchise Group a bugetat, pentru anul 2025, vânzări de peste 1,73 miliarde lei în restaurante, mai mari cu 12,1% faţă de 2024, susţinute atât de evoluţia pozitivă a veniturilor restaurantelor existente, cât şi de extinderea reţelei cu noi unităţi.
Potrivit unui comunicat al companiei, sunt estimate îmbunătăţi semnificative ale indicatorilor de profitabilitate, cu un avans de 8,2% al profitului net, până la 105,2 milioane lei, şi o creştere de 9,8% a EBITDA, ajungând la 194,3 milioane lei, transmite Agerpres.
“Bugetul pentru 2025 reflectă o strategie bine fundamentată de creştere sustenabilă, concentrată pe expansiunea reţelei de restaurante, îmbunătăţirea performanţei operaţionale şi implementarea tehnologiilor digitale. Am prevăzut investiţii de 100 milioane lei, semnificativ mai mari faţă de anul trecut, care să susţină dezvoltarea businessului atât prin deschiderea de noi unităţi, cât şi remodelarea celor existente şi tehnologizare. Ne concentrăm pe maximizarea rentabilităţii şi pe crearea unui impact pozitiv şi durabil pentru acţionarii noştri, precum şi pentru ceilalţi stakeholderi”, a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group, citat în comunicat.
Cheltuieli majorate
Gestionarea costurilor rămâne o prioritate pentru companie, cu un accent pe eficienţă operaţională. Cheltuielile cu materiile prime şi ingredientele sunt estimate să se majoreze cu 9,6%, sub ritmul de creştere al vânzărilor, ceea ce va contribui la eficientizarea marjei brute a restaurantelor. Ponderea cheltuielilor generale şi administrative în totalul vânzărilor va fi uşor mai mică în 2025 comparativ cu 2024, de 3,8%.
Sphera Group accelerează investiţiile în 2025 şi alocă un buget de aproximativ 100 milioane lei pentru dezvoltare, mai mare cu 71,2% faţă de anul anterior. Suma va acoperi extinderea reţelei cu noi restaurante, precum şi investiţii în modernizarea celor existente şi digitalizare, se mai precizează în comunicat. Grupul Sphera a planificat pentru anul acesta deschiderea a 13 unităţi noi: 4 restaurante KFC şi 1 Taco Bell în România, 1 KFC în Republica Moldova, precum şi 3 KFC şi 4 unităţi Cioccolatitaliani în Italia.
Bugetul va fi supus aprobării
Bugetul pentru 2025 are acordul Consiliului de Administraţie şi va fi supus aprobării la Adunarea Generală Anuală a Acţionarilor din data de 29 aprilie 2025. Acesta a fost construit pe scenariul desfăşurării activităţii în condiţii normale şi a luat în calcul o rată medie a inflaţiei de 5%.
Sphera Franchise Group operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Taco Bell în România şi KFC în Republica Moldova şi în anumite zone din Italia, deţine peste 170 de restaurante pe cele trei pieţe şi are aproximativ 5.000 de angajaţi. Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori Bucureşti din 2017.