Sursa foto: Pexels
Vrei să arzi la fel de multe calorii ca o gimnastă medie de clasă mondială? Tot ce trebuie să faci, potrivit www.latimes.com, care îl citează pe fostul antrenorul principal al SCATS, Don Peters, este să petreci o după-amiază la cumpărături la mall. Efortul total în ceea ce privește caloriile arse este aproximativ egal cu un antrenament de trei ore. Fostul antrenor a vorbit și despre dieta gimnastelor pe care le-a antrenat.
El a arătat că gimnastica nu este un sport aerobic de lungă durată, cum ar fi, să zicem, alergarea. Este anaerob, ceea ce înseamnă că se efectuează în rafale scurte, de energie ridicată, urmate de perioade de odihnă.
O gimnastă poate mânca de 4 ori pe zi: 3 mese și o gustare
Drept urmare, o gimnastă nu arde aproape deloc grăsime, spre deosebire de alergătorul de distanță. Totuși, trebuie să aibă o dietă cu cât mai puține grăsimi. Gimnasta poate mânca de patru ori pe zi – trei mese și o gustare – dar trebuie să fie într-un echilibru adecvat, altfel temutele kilograme în plus se pot strecura cu ușurință.
Într-un pliant pe care îl distribuia, pe vremuri, sportivilor săi, intitulat „Dieta adecvată pentru gimnasta de antrenament”, Peters descompunea dieta în aceste procente: 60% carbohidrați complecși (fructe, legume și cereale, cum ar fi pâine, paste și cereale), 20%surse de proteine grase (lapte degresat, fructe de mare, carne de pasăre fără piele și carne slabă) si 20% grăsimi (unt și margarină si grăsimi animale).
Sfaturile antrenorului, bune nu doar pentru gimnaste
Aceste alimente, în procentele specificate, spune Peters, sunt bune nu numai pentru gimnaste, ci și pentru non-sportivii conștienți de greutate. American Heart Assn recomandă o dietă puțin mai scăzută în proteine și mai mare în grăsimi. Dar Peters consideră că acest conținutul mai scăzut de grăsimi din dieta gimnastelor este și mai benefic.
Deoarece carbohidrații complecși sunt vitali pentru o gimnastă, Peters spunea că, în mod natural, cartofii sunt un element de bază. Dar, spunea el, trebuie să fie copți, nu prăjiți. Gimnastele lui mâncau, adesea, mese cu un conținut scăzut de calorii sau brânză de vaci cu conținut scăzut de grăsimi.
Ce alimente conțineau mesele unei gimnaste
Peters spunea că micul dejun zilnic al unei gimnaste poate consta din cereale uscate, bune cu lapte degresat, fructe proaspete, pâine prăjită și gem (mai degrabă decât unt) și, poate, un pahar de suc. Pentru prânz, poate un sandviș cu ton, pe pâine integrală, cu maioneză cu conținut scăzut de calorii, și fructe. Chiar înainte de antrenamentul de după-amiază, o gimnastă avea, adesea, o gustare ușoară, dintr-un produs din cereale, poate un covrig sau o brioșă cu tărâțe. După antrenament venea masa principală, care consta din carne de pasăre sau fructe de mare, eventual un cartof copt acoperit cu brânză de vaci, amestec de legume și lapte degresat.
Dieta nu era tiranică, dar abaterile se simțeau rapid
Dieta gimnastelor nu era una tiranică. Dar penalitățile pentru abaterea, în repetate rânduri, de la ea, puteau fi simțite rapid, spunea Peters.
„Știu că nu este corect, iar fetele mi-au spus că au considerat că nu este corect, dar când ești în competiție, arbitrii se uită la forma fizică pe care o ai. Le spun fetelor că nimănui nu-i place să vadă o doamnă grasă în tricou”, spunea Peters, pe când era antrenorul principal al echipei feminine de gimnastică a Statelor Unite la Jocurile Olimpice de vară din 1984.
De asemenea, spunea el, un plus de 5 kilograme poate fi o lecție grea de fizică newtoniană. Aceste kilograme s-ar putea să pară nimic, în cea mai mare parte a zilei. Dar când o fată le duce cu ea la sala de sport, le balansează pe paralele inegale și apoi le simte cum cad de la circa 3,5 metri, când aterizează la sol, cele 5 kilograme sunt resimțite ca și când ar fi mult mai multe.
Tulburările de alimentație din sport
Dar acesta nu este cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă o gimnastă mănâncă câteva felii de pizza.
La momentul respectiv, Peters povestea că a existat “o epidemie de tulburări de alimentație în sport”.
Comportamentul bulimic – așa-numitul sindrom de epurare excesivă, în care pacientul consumă cantități mari de alimente și apoi își induce vărsăturile, pentru a scăpa imediat de mâncare – s-a strecurat în sport la începutul anilor 1970, spunea Peters, cam pe vremea când fosta gimnasta Cathy Rigby, cea care a fost prima americancă ce a câștigat o medalie la Campionatul Mondial, luând argint la bârnă, se află în plină suferință. De altfel, mai târziu, ea a povestit despre propriile experiențe cu tulburările de alimentație, declarând că a fost bulimică timp de 12 ani.
Deși Rigby a reușit, în mare măsură, să păstreze secretul suferinței sale în timpul carierei de gimnastă. Dar tulburarea ei de alimentație a urmat-o în viața ei privată. De atunci, ea a depășit suferința cu ajutorul consilierii și este cunoscută ca speaker motivațional pe tema tulburărilor de alimentație.
