Festivalul Tomatelor şi al Biodiversităţii – pe 9 august, la Muzeul Satului, organizat de către Asociația „Seminţe cu Suflet”

Festivalul Tomatelor şi al Biodiversităţii - pe 9 august, la Muzeul Satului, organizat de către Asociația „Seminţe cu Suflet”
foto: facebook.com/seminte cu suflet

Festivalul Tomatelor şi al Biodiversităţii, dedicat pasionaţilor de grădinărit, va fi organizat pe 9 august, în Capitală, transmite Agerpres.

Voluntarii Asociaţiei „Seminţe cu Suflet”, împreună cu Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, invită publicul pe 9 august, între orele 10:00 – 13:00, la Festivalul Tomatelor şi al Biodiversităţii, dedicat pasionaţilor de grădinărit.

„Evenimentul este o sărbătoare a diversităţii din grădinile gospodarilor şi o oportunitate unică de a descoperi varietăţi impresionante de roşii şi alte plante pentru grădina de legume. Cei interesaţi vor putea afla mai multe din expoziţiile care vor prezenta nenumărate soiuri de roşii, de la cele mai mari până la cele mai delicate (cherry), şi vor avea ocazia să participe la un concurs dedicat acestora. Ca de obicei, voluntarii ‘Seminţe cu Suflet’ vor oferi gratuit participanţilor seminţe valoroase, sprijinind astfel păstrarea şi răspândirea biodiversităţii în grădinile noastre”, informează un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, vor fi disponibile vânzări de produse din grădină şi cămară, produse handmade, artizanat, toate realizate de meşteri populari.

La eveniment va fi prezent şi inginerul horticol Ion Cacazu din Republica Moldova, autorul cărţii „Tomatele pe înţelesul tuturor”, care va împărtăşi din experienţa sa vastă în cultivarea tomatelor şi agricultură organică.

Evenimentul face parte din cadrul proiectului de voluntariat „Seminţe cu Suflet”, prin care este încurajată şi promovată biodiversitatea, precizează organizatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă