Festivalul Peştelui, eveniment consacrat la Brăila, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, este programat anul acesta în perioada 19-21 septembrie şi promite trei zile de distracţie cu demonstraţii culinare, concerte, târg de meşteşuguri tradiţionale, dar şi de produse cu specific pescăresc puse la vânzare, au anunţat organizatorii, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Festivalul este organizat de Primăria Brăila şi reuneşte invitaţi speciali, artişti locali şi naţionali, maeştri bucătari şi meşteşugari într-o manifestare care aduce împreună gastronomia, muzica şi tradiţia.
Chef Horia Vîrlan revine pe scena festivalului cu show-uri culinare în fiecare seară, propunând reţete spectaculoase şi uşor de pregătit.
Programul muzical include prezenţa unor trupe cunoscute precum 3 Sud Est, care va concerta sâmbătă, de la ora 20:00, şi Zdob&Zdub, care va urca pe scena festivalului, duminică, de la ora 20:10.
Prima ediţie a Festivalul Peştelui a fost organizată în 2019 de Primăria Municipiului Brăila, cu fonduri europene, în cadrul proiectului cu acelaşi nume, finanţat din POPAM 2014-2020, Strategia de Dezvoltare Locală Integrată a Zonei Pescăreşti a Judeţului Brăila.