Digitalizarea și educația continuă devin esențiale în agricultură. Ionuț Dumitru, coordonator de programe AIPROM, a explicat la podcastul „Agricultura în schimbare” de ce fermierii trebuie să acorde atenție etichetelor produselor de protecție a plantelor, chiar dacă au experiență sau studii de profil, și cum tehnologia poate sprijini o aplicare corectă și sigură.
„Orice produs de protecție a plantelor are o etichetă care prevede mai multe reguli și tot timpul industria a făcut demersuri în a educa fermierii, în a educa instituțiile și așa mai departe. Ca și alte industrii să citească eticheta pentru că ea este la fel de importantă cum este eticheta unui medicament, sau a unui produs alimentar.
Studiile arată că fermierii sau consumatorii, dacă au citit o etichetă o dată, nu o mai citesc a doua oară. Ei tind să nu îi mai acorde atenție, presupunând că știu deja despre ce este vorba. „Dacă nu există modificări în conținut, ei nu o mai citesc dar este important, mai ales în sectorul agribusiness, să citim acea etichetă măcar pentru a verifica numerele de urgență și de siguranță, și să știm ce să facem în caz de pericol. Chiar dacă credem că ni se poate întâmpla, astfel de situații apar în fiecare zi”, explică Ionuț Dumitru.
„Este esențial ca cei care fac agricultură din generație în generație să fie la curent cu schimbările din ultimii 20 de ani”
În special, partea de protecție a plantelor are o specificitate delicată. Fermierul trebuie să cunoască doza corectă pe hectar, concentrația potrivită, modul de aplicare și echipamentul de protecție necesar. Aceasta asigură nu doar siguranța operatorului, ci și protecția consumatorului final.
„Există ingineri și profesioniști cu studii de profil, educați în domeniu, dar este esențial ca și cei care fac agricultură din generație în generație să fie la curent cu schimbările din ultimii 20 de ani.
Produsele de protecție a plantelor nu mai sunt aceleași ca în 2005, iar fermierii trebuie să citească etichetele și să se informeze”, adaugă Ionuț Dumitru.
„Riscul pentru fermieri care folosesc produse fără să citească eticheta este real”
Pe măsură ce agricultorii folosesc tot mai multe gadget-uri – telefoane, tablete, calculatoare – accesul la etichete digitale devine inevitabil și util.
Uniunea Europeană, Comisia Europeană și organizațiile de profil, inclusiv CropLife, sprijină implementarea digital label compliance, pentru ca informațiile să fie disponibile sub formă digitală și să fie ușor de utilizat de fermieri.
„Riscul pentru fermieri care folosesc produse fără să citească eticheta este real. Neacordarea atenției asupra informațiilor esențiale poate duce la greseli în doza, concentrație sau aplicare, cu consecințe pentru siguranța lor și a consumatorilor”, avertizează Ionuț Dumitru.
Astfel, educația continuă și digitalizarea devin aliați esențiali pentru o agricultură sigură, performantă și adaptată la cerințele actuale.