Fermierii bihoreni au atras fonduri europene de 130 milioane de euro prin PAC 2023-2027 / Suma reprezentând 10% din alocarea naţională

Fonduri europene pentru fermieri FOTO: Dreamstime/Stevanovicigor

Fermierii bihoreni au atras fonduri europene în valoare totală de 130 milioane de euro prin Planul Strategic PAC 2023-2027, în cadrul a 821 de contracte încheiate cu Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bihor, suma reprezentând 10% din alocarea naţională, a informat vineri OJFIR Bihor, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

“E un succes continuat în judeţul Bihor din programele anterioare. Ne menţinem pe acelaşi trend ca în programul 2014-2020, fapt dovedit de Programul Naţional Strategic lansat în urmă cu un an şi jumătate, în care, până la acest moment, din nivelul de contractare naţional de 1,3 miliarde de euro, s-au semnat în Bihor contracte de 130 de milioane de euro. Aproximativ 10% din alocarea naţională de până acum se oglindeşte în contractele semnate în judeţ. Din 41 de judeţe, să ai o pondere de 10% ca nivel de contractare e un aspect semnificativ, foarte bun, zic eu. Sunt chiar unele măsuri în care avem nivel de contractare de peste 20% din anvelopa naţională”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul OJFIR Bihor, Cristian Buzlea.

Potrivit unui comunicat al OJFIR Bihor, din cele 130 de milioane de euro, peste 40,8 milioane de euro au fost deja plătite fermierilor bihoreni, iar restul de aproape 89,2 milioane de euro urmează a fi achitate.

Proiecte pentru fermieri tineri și infrastructură

Proiectele pentru fondurile europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale acoperă o gamă largă de domenii şi priorităţi: de la sprijin pentru tineri fermieri şi modernizarea infrastructurii, până la investiţii în zootehnie, procesare, pomicultură şi dezvoltare locală.

Un punct forte al judeţului îl reprezintă submăsura DR 30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Tinerii fermierii bihoreni au semnat 752 de proiecte, în valoare totală de 52.640.000 de euro. Din această sumă, prima tranşă de 39.480.000 de euro a fost deja virată în conturile beneficiarilor, iar plata celei de-a doua tranşe, în valoare de 13.160.000 de euro, este programată să fie făcută după îndeplinirea obligaţiilor contractuale, se arată în comunicat.

Pe plan naţional, valoarea proiectelor semnate si contractate pe această măsură se ridică la 245 milioane de euro, ceea ce înseamnă că judeţul Bihor concentrează peste 21% din totalul fondurilor solicitate pentru instalarea tinerilor fermieri în ţară.

23 de proiecte în valoare de peste 22 de milioane de euro

De asemenea, pentru crearea şi modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spaţiul rural, în Bihor au fost contractate 23 de proiecte în valoare de 22.767.604 de euro, reprezentând aproximativ 11% din totalul de 201 milioane de euro contractaţi la nivel naţional.

În ceea ce priveşte investiţii în sectorul zootehnic, în judeţul Bihor au fost finanţate 11 proiecte în valoare de 18.047.858 euro. Investiţiile vizează modernizarea fermelor, creşterea eficienţei şi asigurarea bunăstării animalelor.

Potrivit OJFIR Bihor, în sectorul procesării produselor agricole au fost atrase fonduri europene în cadrul a cinci proiecte însumând 17.819.991 euro. Aceste investiţii sprijină creşterea valorii adăugate şi accesul pe pieţe noi, esenţiale pentru fermierii locali.

Prin măsura DR 27 – Crearea/modernizarea infrastructurii de acces agricolă, au fost depuse în Bihor opt proiecte în valoare de 7.800.179 euro, parte din cei 98 milioane euro contractaţi la nivel naţional. Această infrastructură este vitală pentru facilitarea activităţilor agricole şi reducerea costurilor de transport.

Interes în domeniul pomiculturii

Agricultorii bihoreni au manifestat interes şi în domeniul pomiculturii, prin măsura DR 15 – Investiţii în exploataţiile pomicole, unde au fost depuse opt proiecte însumând 6.041.050 euro, arată sursa citată.

Pe lângă aceste măsuri majore, fermierii şi comunităţile din Bihor au accesat fonduri şi pe alte submăsuri relevante. Astfel pe DR 36 – LEADER – Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, au fost depuse 11 proiecte în valoare totală de 3.710.369,49 euro. Această măsură promovează iniţiativele locale şi dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.

Pe DR 26 – Înfiinţarea sistemelor de irigaţii, sunt două proiecte finanţate în valoare de 908.691 euro, un pas important pentru gestionarea resurselor de apă în agricultură.

Pe DR 33 – Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol/pomicol, a fost depus un proiect în valoare de 338.887,18 euro, menit să crească puterea de negociere şi organizarea fermierilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *