Boom-ul energiei regenerabile riscă să prejudicieze o parte dintre cele mai bune terenuri arabile din America, în state cu cele mai mari randamente la culturile agricole, precum Indiana, Illinois şi Iowa, arată o analiză realizată de Reuters.
Industria energiei fotovoltaice începe să avanseze în zona Midwest din SUA, atrasă de chiriile mici la terenuri, acces la reţelele de transport al energiei electrice şi subvenţiile federale şi locale. De asemenea, zona de câmpie a SUA are ceva ce industria energiei fotovoltaice are nevoie, câmpuri larg deschise, transmite Agerpres.
Un exemplu este parcul fotovoltaic pe care firma Dunns Bridge Solar LLC, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de parcuri fotovoltaice din Midwestul american, l-a construit la Wheatfield, statul Indiana, pe o suprafaţă de 445 de acri (aproximativ 180 de hectare) închiriată în luna aprilie 2019 de la fermierul Dave Duttlinger.
„Nu voi mai putea cultiva nimic pe acel câmp vreodată”, spune Dave Duttlinger, după ce macaralele au modificat terenul şi au împrăştiat nisip pe mari porţiuni de sol.
O parte din ferma lui Duttlinger, inclusiv acea parte care acum este acoperită de panouri fotovoltaice, este clasificată de Departamentul american al Agriculturii drept cel mai productiv teren pentru culturi agricole.
Însă, pentru deţinătorii de teren arabil precum Dave Duttlinger, profiturile promise de parcurile fotovoltaice sunt atractive. Datele Reuters arată că închirierea de terenuri pentru amplasarea de instalaţii fotovoltaice aduce chirii anuale de 900 până la 1.500 de dolari pentru fiecare acru de teren. Comparativ, chiriile pentru terenurile arabile din statele Indiana, Illinois şi Iowa, principalele state americane unde se cultivă porumb şi soia boabe, s-au situat la o medie de 251 de dolari per acru în 2023, arată datele USDA.
Trust-ul de investiţii în terenuri arabile Farmland Partners a închiriat la nivel naţional aproximativ 9.000 de acri (aproximativ 3.600 de hectare) către firmele care doresc să construiască parcuri fotovoltaice. O mare parte din acest teren este un pământ cu productivitate ridicată, spune preşedintele Paul Pittman.
„Este acesta cel mai bun scop în care poate fi utilizat acest teren? Probabil că nu, dar investitorii noştri ne-ar omorî dacă nu am profita de această oportunitate”, spune Paul Pittman.
Unii dezvoltatori de proiecte regenerabile subliniază că nu toate terenurile închiriate vor deveni proiecte fotovoltaice. Unii fac planuri astfel încât să poată cultiva în continuare plante între panourile fotovoltaice în timp ce alţii, precum Doral Renewables LLC, au de gând să folosească animale care să pască iarba crescută între panouri, pentru un mai bun management al terenurilor.
Însă, unii economişti şi agronomi contracarează acest argument subliniind că folosirea chiar şi a unor mici suprafeţe de teren arabil pentru amplasarea de panouri fotovoltaice riscă să afecteze solul, cu impact asupra potenţialului producţiei agricole a SUA.
În plus, lucrările de construcţie a parcurilor fotovoltaice vin la pachet cu operaţiuni de curăţare a unor suprafeţe mari de teren şi pot duce de asemenea la o eroziune semnificativă şi depunerea de sedimente în râuri, potrivit Agenţiei americane pentru protecţia mediului.
Pentru a atinge ţintele de decarbonizare fixate de administraţia Biden pentru 2050, SUA vor avea nevoie de capacităţi fotovoltaice de 1.570 de Gigawaţi. Chiar dacă nu toate statele vor aloca acelaşi procent din terenurile lor pentru construcţia de parcuri fotovoltaice, analiştii nu se aşteaptă ca acest procent să depăşească 5% din întreaga suprafaţă a unui stat, cu posibila excepţie a micului stat Rhode Island, unde ar putea ajunge la 6,5% până în 2050.
În schimb, cercetătorii de la ONG-ul American Farmland Trust au prognozat anul trecut că 83% din noile facilităţi de energie fotovoltaică vor fi construite în SUA pe terenuri arabile şi aproape jumătate din acestea sunt cele mai bune terenuri care ar putea fi utilizate cel mai bine pentru cultivarea de alimente.
În replică, cinci dezvoltatori de parcuri fotovoltaice intervievaţi de Reuters spun că suprafeţele de teren utilizate de industria regenerabilelor sunt mult prea mici pentru a avea un impact asupra producţiei totale de alimente şi acest impact ar trebui contrabalansat de nevoia de a decarboniza piaţa energetică americană în contextul schimbărilor climatice.
La rândul său, Norm Welker, un fermier din Indiana, spune că a făcut o afacere mai bună atunci când şi-a închiriat 60% din terenul său unui dezvoltator de parcuri fotovoltaice decât ar fi făcut dacă ar fi cultivat porumb, în condiţiile în care preţurile la porumb au atins recent cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.
„Avem grămezi de porumb, suntem la un nivel care nu acoperă costurile de producţie, şi dacă închiriezi teren pentru a cultiva porumb pierzi bani. Din acest punct de vedere, circumstanţele mele economice sunt foarte bune”, spune Norm Welker.
Sursa foto: Pexels/Kelly