Europarlamentarul liberal Dan Motreanu afirmă, vineri, că fermierii afectaţi de secetă au nevoie urgentă de sprijin şi anunţă că a solicitat deblocarea rezervei agricole de criză din cadrul Politicii Agricole Comune, transmite News.ro.
”Fermierii afectaţi de secetă au nevoie urgentă de sprijin. Împreună cu colegul meu Daniel Buda, am solicitat deblocarea rezervei agricole de criză din cadrul Politicii Agricole Comune pentru a acorda sprijin de urgenţă fermierilor care au suferit pierderi în urma secetei pedologice prelungite. Printr-o scrisoare trimisă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, subliniem că sprijinul financiar esenţial trebuie să ajungă în conturile fermierilor cât mai repede, pentru a evita abandonul terenurilor agricole şi a asigura securitatea alimentară pe termen lung”, a scris, vineri, pe Facebook, europaelamentarul Dan Motreanu.
Acesta afirmă că ”România se confruntă cu o secetă pedologică severă şi prelungită, cu implicaţii agricole şi socioeconomice complexe”.
”Aproape două milioane de hectare de culturi sunt afectate de seceta pedologică. Producţia agricolă în zonele afectate este de zece ori mai mică. Condiţiile de secetă care afectează progresiv şi intens cea mai mare parte a României sunt accentuate de un deficit de precipitaţii, spre deosebire de regiunile europene din centru-est, unde precipitaţiile recente au contribuit la atenuarea impacturilor”, a mai transmis liberalul.
Acesta afirmă, de asemenea, că, ”pe lângă pagubele înregistrate deja în rândul fermierilor, care se confruntă cu recoltele de primăvară compromise şi cu imposibilitatea de a-şi asigura traiul de zi cu zi, Comisia Europeană estimează o scădere şi în randamentul culturilor de iarnă din cauza lipsei de umiditate suficientă în sol”.