În plin Dry January, Elton John a anunțat lansarea propriului său vin spumant fără alcool, potrivit Le Figaro. Asta marchează intrarea oficială a artistului pe o piață aflată în plină expansiune. Produsul se numește Elton John Zero Blanc de Blancs și este realizat din struguri chardonnay. Este soiul tradițional folosit la șampanie. Pe etichetă este indicat un conținut de 0,01 la sută alcool, sub pragul de 0,5 la sută care permite, conform legislației europene, utilizarea mențiunii fără alcool.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Elton John se alătură astfel unui grup tot mai mare de vedete care își lansează propriile branduri de băuturi fără alcool, după Kylie Minogue, Katy Perry și Robbie Williams. Segmentul vinurilor și spumantelor 0% este evaluat la mai multe miliarde de dolari. Tocmai de aceea atrage tot mai mulți consumatori preocupați de sănătate sau de reducerea consumului de alcool.
Un proiect cu miză personală
Pentru artistul britanic, în vârstă de 78 de ani, proiectul are și o dimensiune personală puternică. Elton John a vorbit de mai multe ori despre lupta sa cu alcoolismul. De aproximativ 30 de ani, el este abstinent. Soțul său, David Furnish, fost mare amator de șampanie, este și el abstinent de peste un deceniu. Acesta a susținut activ dezvoltarea acestui produs.
Într-un interviu acordat publicației The Drinks Business, David Furnish a explicat că el și Elton John își doreau de mult o alternativă fără alcool care să nu compromită gustul. „Procesul de dezalcoolizare, precum osmoza inversă, pare să altereze esența băuturilor spumante, iar cele pe care le-am încercat erau fie prea dulci, fie aveau un gust metalic”, a spus el.
O tehnologie diferită de producție
Spre deosebire de majoritatea băuturilor 0% de pe piață, Elton John Zero Blanc de Blancs nu este un vin din care alcoolul a fost extras ulterior. Producătorii au ales o tehnologie diferită. Strugurii sunt fermentați cu ajutorul unei bacterii care nu produce alcool. Procesul este comparat cu cel utilizat la kombucha. Scopul a fost obținerea unui spumant care să păstreze prospețimea și complexitatea unui vin clasic, dar fără efectele alcoolului.
David Furnish a descris profilul dorit ca fiind unul cu „final sec și o senzație catifelată și satisfăcătoare”, asemănătoare unei șampanii de calitate. Această abordare tehnologică este văzută de producători ca o soluție la principalele critici aduse băuturilor fără alcool.
Disponibil deja în Marea Britanie
Potrivit revistei de specialitate Vinetur, Elton John Zero Blanc de Blancs este deja disponibil în mai multe supermarketuri din Regatul Unit și în două restaurante din Londra. Deocamdată, produsul nu este exportat, iar o lansare internațională nu a fost anunțată oficial.
Intrarea lui Elton John pe această piață reflectă o schimbare mai largă în comportamentul consumatorilor. Tot mai mulți oameni caută băuturi fără alcool care să ofere experiențe similare cu cele ale vinului sau șampaniei. Iar industria răspunde prin produse mai sofisticate. Prin asocierea cu un nume global, segmentul spumantelor 0% primește acum un nou impuls de vizibilitate și credibilitate.

FOTO: Facebok/Elton John





