„Du-te în Pantelimon sau Crângași ca să mănânci precum localnicii” / Funcționează și în România acest sfat pe care îl primim atunci când vizităm alte țări?

restaurante, cartier, bucuresti, turisti

Când te duci în alte țări, unul dintre sfaturile recurente ale prietenilor, dacă vrei să descoperi locantele cu mâncare tradițională adevărată, este cel de a evita zonele foarte turistice, unde multe restaurante nu îți oferă astfel de experiențe, ci sunt puse doar pe căpătuială, și să te duci în alte cartiere ca să mănânci precum localnicii.

Am vrut să aflăm dacă acest sfat funcționează și în cazul României, în special al Bucureștiului. Ai trimite turiști străini să încerce mâncarea românească în Drumul Taberei, Berceni sau Vitan? Ne răspund specialiști în domeniu, persoane care mănâncă des în oraș și caută locuri cu mâncare specială.

Dragoș Mihăilă (recenzează restaurante pentru B365):

„Orice prost știe că nu te duci să mănânci în Centrul Istoric, indiferent de oraș, deși trebuie să recunoaștem că nu toate localurile sunt capcane pentru turiști. Dar, pentru început, provoc toți cititorii G4Food să facă un exercițiu și să se gândească de câte ori au recomandat, să zicem în ultimii cinci ani, unui turist străin să meargă în Drumul Taberei, în Militari, în Pajura sau în Berceni pentru a „trăi adevărata experiență culinară bucureșteană”? Dacă scoatem din calcul fenomenul Micii de la Obor, estimez că majoritatea răspunsurilor vor fi: „niciodată”. Asta e realitatea. Unde să-l trimiți? La cotlete de berbecuț la Boala Copiilor? Ce să bage la maț în Pajura, Ferentari sau Odăi? Nu vreau să bag bățul prin gard, dar mă simt nevoit să o fac, pentru că: unu’ la mână: ne place sau nu, Bucureștiul are extrem de puține atracții gastronomice de cartier sau prea puține ca să conteze în imaginea de ansamblu.

Partea bună e că, din acest punct de vedere, suntem pe o pantă ascendentă în care antreprenorii, oamenii, comunitățile locale încep să înțeleagă importanța susținerii micilor afaceri de cartier, care pun calitatea și comunitatea pe primul loc. Nici măcar nu e un trend, e o maturizare a noastră, a tuturor, în ceea ce privește calitatea vieții, o gândire sănătoasă din care culegem deja roadele.

Doi la mână: Bucureștiul e un oraș întins, transportul e așa cum e, deci tre’ să te gândești de două ori dacă să-i recomanzi turistului să călătorească o oră jumătate sau două ore pentru nu știu ce delicatesă locală. Un exemplu concret: Da, micii de la Ciotoianu sunt buni, dar să faci o oră treizeci pe drum până acolo e inuman. Ce au micii de la Ciotoianu și nu au micii de La Gil, spre exemplu, sau de la Cocoșatu’?

Trei: Trebuie să definim exact ce înseamnă „să mâncăm ca localnicii”, pentru că localnicii balotează cu aceeași plăcere o șaormă de la Genin la 2.00 noaptea, un ramen de la Papila, un virșli la Dumicat sau o merdenea de la Nea Mihai din Amzei. Bucureștiul e un hub de culturi gastronomice, arome și gusturi intense, care mai nou a câștigat o nouă bucătărie: cea nepaleză, care e fabuloasă!

Patru la mână, și cu asta închei: Puterea de cumpărare a cetățeanului de rând (din cartierele limitrofe) este mică. Trebuie să acceptăm realitatea: calitatea costă. Un bistro sau un restaurant cu meniu sezonier și preparate de calitate are ze-ro șanse de supraviețuire într-un cartier mărginaș.

Ca o mini-concluzie: Dacă prin gastronomie de cartier înțelegi Cotroceni, Mântuleasa, Romană, Armenesc, Dacia-Eminescu, Dorobanți, Moșilor, Evreiesc sau Colentina oboricească, atunci DA, avem locuri în care să-i trimitem pe străini să mănânce local. În rest, Dumnezeu cu mila.”

Carmen Filote (Editor in Chief TrendsHRB):

Sincer, din păcate, nu i-aș sfătui pe turiști să mănânce în cartiere. Cu mici excepții, restaurantele din cartiere oferă meniuri extrem de nepotrivite și pentru localnici, deci cu atât mai mult pentru turiști. Și asta din mai multe puncte de vedere: în primul rând, restaurantele din cartiere au încă acele meniuri foarte-foarte lungi, care includ de toate pentru toți – de la aperitive românești, orientale sau italienești, trecând prin eternele ciorbe de vacuță, burtă și perișoare, paste și pizza până la diverse cărnuri la grătar și câteva „mâncărici” cu iz tradițional.

E un meniu care poate confuza foarte tare un turist, mai ales unul „neavizat” în gastronomia țării noastre. Pe de altă parte, o „vină” o are și consumatorul, pentru că românul când iese la restaurant asta vrea: ciorbă de burtă, pizza, paste sau să mănânce „chinezesc”. Nu prea am văzut să ceară la restaurantul de cartier o zacuscă, o fasole bătută sau o tocăniță…

Alte aspecte importante ar fi legate de calitatea mâncării din acest tip de restaurante și de servicii, care nu sunt cele mai grozave, trebuie să recunoaștem.

Drept urmare, când a fost nevoie am recomandat străinilor restaurante care nu se încadrează la categoria „cârciumă de cartier”, pentru a experimenta cu adevărat bucătăria românească mai modernă sau mai puțin modernă sau pe cele intrate de mult timp în „circuitul turistic”, pentru că acestea sunt deja obișnuite cu turiștii și pot oferi atât mâncarea potrivită, cât și servicii. Aș trimite oameni, de exemplu, la Piața Obor, pentru mici și atmosferă. Desigur, e posibil ca în privința atmosferei să fiu nostalgică, pentru că este piața copilăriei mele, dar micii sunt cu adevărat foarte buni.

Concluzionând, cred că de fapt, la noi, localnicul de rând mănâncă cam prost și prea puțin cu adevărat tradițional în cartierul lui, lângă casa lui. Și, de multe ori, chiar în casa lui. Ne place sau nu, cam asta este realitatea. Și nici nu pot să zic că sunt foarte optimistă că lucrurile se vor schimba foarte curând. Schimbarea trebuie să vină atât din partea cârciumilor/restaurantelor, cât și din partea clienților.”

Dragoș Gurăroșie, organizator de evenimente gastronomice:

„Nu știu în alte orașe cum e, dar în București depinde despre ce localnici vorbim. Dacă vorbim despre cei peste 60 de ani, atunci aceștia îți recomandă propria bucătărie sau, cel mult, o cârciumă de cartier, ceva între blocuri. Nimic rău în asta, doar că acolo se duc să mănânce ciorbite, șnițele și cefe. Dacă vorbim despre localnicii de până în 50 de ani, aceștia îți recomandă unde au mâncat ei bine, iar ei își doresc să experimenteze și să încerce mâncăruri și bucătării nu neapărat neaoașe. Burgeri, mâncare asiatică, pizza, cafea de specialitate și bere craft.

Varianta de mijloc, locul și localurile unde se întâlnesc generațiile, sunt restaurantele cu specific românesc deținute de marile lanțuri. Fie că sunt în hanuri, vile interbelice, muzee sau alte spații mai mult sau mai puțin moderne, aceștia reușesc să pună batista pe țambal și să împace micul cu burgerul și sarmaua cu pizza, totul într-un ghiveci slow-cooked într-un tajine.”

Corina Dima (Scrie despre noutățile din HoReCA pe De-Corina.ro și este gazda podcastului Vorbe în bucate):

„Pentru București, consider că nu se aplică astfel de recomandări. Majoritatea locurilor care au o ofertă culinară cu personalitate se găsesc momentan în centrul orașului și zonele adiacente. Locurile pe care le recomand sunt aceleași, indiferent dacă propun unui român sau cuiva din altă țară. Criteriile după care le aleg sunt gustul, mâncarea gătită corect (fără scurtături – premixuri, sosuri și creme la găleată etc.), meniu echilibrat/cu un concept, plus servicii, design și costuri în ton cu oferta.

Din păcate, majoritatea meniurilor pe care le găsim la restaurantele din cartiere sunt în mare parte similare și standardizate ca gust: de la restaurante românești (cu aceleași patru ciorbe, grătare, mici, șnițel, clătite etc.), la italiene sau internaționale ,,cu de toate’’. Vorbesc la nivel de ansamblu, nu generalizez. Bineînțeles că sunt și excepții, este o piață generoasă unde are loc toată lumea. Și nu am nimic cu ciorbele, dimpotrivă, avem atâtea variante în fiecare zonă a țării de unde ne putem inspira, încât e mare păcat să ne oprim la patru.

Mă miră faptul că găsim des în meniuri somonul, iar prezența sa e asociată cu statut, ceva de genul ,,loc bine cotat’’, când, de fapt, poate fi o carne de foarte slabă calitate (unii o pun chiar sub semnul întrebării).

După anii ‘90 era cool să ai somon în meniu, era o noutate, dar suntem în 2024. Dacă trecem de marketingul ,,somonul conține omega-3’’ (care atrage prin beneficiile sale) și căutăm informații, putem afla că peștele de crescătorie se dezvoltă adesea în spații unde pesticidele și antibioticele sunt la ordinea zilei. Se stimulează artificial creșterea rapidă în spații restânse, pentru cantități cât mai mari. Printre altele, în lume se comercializează și somon modificat genetic care crește într-un an cât alții în trei. La fel, nu generalizez, există diverse surse de pește, inclusiv somon sălbatic (cu alte costuri), doar recomand să ne informăm, să știm ce mâncăm.

Mi-ar plăcea să găsim (atât în centru, cât și în cartiere) mai multe bistrouri, restaurante etc. care folosesc ingrediente românești de sezon și rețete locale. De fapt, nu trebuie să ai ingrediente scumpe de import ca să faci o mâncare gustoasă, corectă. Și, slavă Domnului, încă se mai găsesc ingrediente românești cu gust. Implicit, ingredientele de calitate înseamnă aport de nutrienți valoroși etc. care se reflectă în sănătate.

Ar fi frumos să scăpăm de atitudinea ,,se poate și așa’’, să nu mai înlocuim untul cu margarina, să încetăm să mai facem crema de patiserie din prafuri și alte scurtături și să ne concentrăm pe calitatea ingredientelor, cel dintâi, apoi pe diversificarea meniului (un meniu scurt de sezon). Aici e cheia. Și vom merge în cartiere, cu siguranță, mult mai des. Poate ne dă de gândit mâncarea din vacanțele din Grecia, Italia, Turcia etc. când deseori sunt puține ingrediente într-o farfurie, dar acelea sunt de foarte bună calitate, iar asta se reflectă în gust.

Nu știu de ce nu există și restaurante cu bucătării zonale – cu specific dobrogean, bănățean, ardelenesc, moldovenesc, oltenesc etc. Nu știu de ce nu folosim mai des în meniuri produsele românești protejate în UE (DOP, IGP, IG) – dar produsele adevărate, nu falsuri! – Cârnații de Pleșcoi, Plăcinta Dobrogeană, Scrumbia de Dunăre afumată etc. Dacă vin străini în București, asta vor căuta, mâncare cu specific, că pizza și burgeri găsesc și pe la ei.

Pe lângă restaurantele din centru, recomand celor din jur și locuri care se găsesc în diverse cartiere – de la locuri de brunch (cartierul evreiesc – DeSoi sau Simbio), la ceainării și cafenele la Hala Traian sau Cotroceni, zona Calea Rahovei (precum restaurant Mahala sau Ivan Pescar), un restaurant neoromânesc care se află în zona Piața Iancului – Soro Lume (condus de Chef Mihai Toader). În acest loc, mâncarea e gătită la foc de lemne, iar restaurantul folosește produse și rețete exclusiv de pe teritoriul României, inclusiv băuturile.

Români sau străini, gurmanzii, sunt dispuși să bată drumul prin oraș, dacă primesc calitate.

Gruia Dragomir (prezintă noutățile culinare pentru ZilesiNopti.ro și HotNews.ro):

Nu mi se pare că se aplică la București în totalitate, în ideea că există câteva mici excepții prin cartierele mai îndepărtate de centru (o treabă foarte bună în acest sens, în a le descoperi și testa, face Maria Tufan – cotloane.bucureștene), dar grosul localurilor în care se mănâncă bine și care nu sunt „tourist traps”, tot prin zona mai centrală funcționează. Cred că asta se întâmplă și pentru că „localnicii” bucureșteni, atunci când vor să ia masa în oraș, o fac cu precădere în weekend și o leagă de o ieșire prin centru – Calea Victoriei, Cișmigiu, Kiseleff.

Cu riscul de a fi previzibil, aș recomanda unui turist să meargă în Piața Obor, nu doar la celebrii mici de la Terasa Obor (care oricum este considerată de unii a fi un „tourist trap”), dar și la hipsterescul Obor Amor (se ajunge la el prin Hala Veche), unde în meniu sunt uneori și stridii, sau la cafeneaua de specialitate Zissou, de unde poți admira toată agitația din piață.

Altfel, am un prieten care îmi tot laudă ceafa pe grătar de la La Ciotoianu Grill din Drumul Taberei, unde merge des pentru că locuiește în apropiere. Așa că-l am pe listă pentru când mai trec prin zonă. Deci, l-aș recomanda și eu mai departe, chiar dacă încă nu l-am încercat, având în vedere că mi-a fost și mie recomandat de un localnic (în care am încredere). Tot în Drumul Taberei, pentru un turist venit din vest cred că ar fi senzație și Hanul Drumețului. Aici cu siguranță ar mânca „with the locals” și ar putea să respire și un pic din cultura locului. Altfel, localuri mai centrale pe care le-aș recomanda turiștilor care vor să mănânce bine cot la cot cu bucureștenii ar fi: terasa Modelier pentru burgeri buni și pentru atmosferă; DeSoi pentru preparatele de excepție, evenimentele culinare și produsele locale; micuțul Bucătăria.localfood nu doar pentru meniul de mâncare bună, dar și pentru oferta mare de spumante românești (cred că au cele mai multe etichete dintre toate localurile bucureștene); balls. pentru chifteluțe, bineînțeles, dar și pentru atmosferă și pentru designul de cantină românească cool.

Și, apropo de asta, aș recomanda și Pamela Café Bar pentru cocktailurile cu rachiu, dar și pentru că este o reminiscență a vechiului bar de cartier, ce împarte spațiul cu o spălătorie Nufărul, iar interiorul este plin de obiecte care se aflau în locuințele tuturor familiei bucureștene din anii ’70-’80.”

Ciprian Muntele (Când nu pune muzică la RockFM, gătește pe Ciprianmuntele.ro și prezintă muzee și restaurante pe social media):

„Cunosc genul ăsta de îndemn, însă cred în el doar parțial. E o cale foarte lungă între buna intenție – deși discutabil dacă e doar despre bună intenție – și rezultatul concret care în cazul de față ar presupune o masă cel puțin cinsitită în afara ariei tursitice.

Am pus la îndoială buna intenție pentru că de multe ori cei care fac genul ăsta de recomandări sunt oameni care mai degrabă se poziționează superior, chiar puțin arogant și care îți vor respinge din principiu ideea de asociere cu zonele tursitice. Adică ceea ce pentru ei înseamnă exclusiv doar comercial, superficial sau scump. Sau toate astea la un loc. Ceea ce totuși cinstit vorbind e doar parțial adevărat.

Însă până la urmă, a căuta o mâncare bună dincolo de aria turistică, de a merge mai degrabă spre periferie, ține nu doar de a găsi o masă cât mai echilibrată în raportul dintre gust, cantitate și preț, ci și de un anumit tip de curiozitate, ba aș numi-o chiar aventură.

Am trăit într-un singur oraș experiența asta, în Praga, anul trecut. Dar nu pentru că aș fi făcut eu ceva în sensul ăsta, ci pentru că m-a dus un bun prieten care locuiește de câțiva ani acolo. Două crâșme de cartier, două experiențe memorabile, dar unde în același timp eu ca simplu turist am și avut puțin sentimentul că sunt un mic intrus. Vorbim de locuri în care toată lumea se cunoștea cu toată lumea, oameni care tocmai se întorseseră de la muncă sau care pur și simplu se văzuseră cu ai lor acolo la o bere. Și care fac asta probabil zilnic.

Da, m-am bucurat să-i pot urmări de aproape pe localnici, m-am bucurat de o mâncare foarte bună, dar mai știu și că singur probabil n-aș fi ajuns niciodată acolo.

Ceea ce teoretic ar trebui să fie valabil și în București. Sau în toate orașele turistice mari ale României. Practic însă lucrurile sunt relative. Turistic nu înseamnă automat capcană, cum nici orice tavernă de cartier nu înseamnă autenticitate. De-aia cred mai degrabă într-o recenzie făcută cu bun simț, abia apoi în prietenii ghizi și puțin spre deloc în poziționarea geografică a unei crâșme.”

Sursa foto: Konstantinos Papaioannou | Dreamstime.com

Comentarii

  1. Cum a stabilit nenea de la G4foid ca apana la Ciotoianu faci 1.30h? Este statie de metrou relativ aproape

  2. Nu este vorba numai de Bucuresti, ci de intreaga tara, din mai multe motive. Noi nici inainte de 1944 nu aveam cultul localurilor in cartiere unde sa te duci sa mananci si sa socializezi, ci numai crasme si birturi unde te duceai sa te imbeti si cam atat si mai cumparai cativa mici si o fleica. Iar in timpul comunismului sa nu mai vorbim. O iesire la resturant era un eveniment si nu ceva din cultura. In plus in ultima perioada – cu concursul mediei romanesti care nu prea isi intelege rolul si mai ales efectele pe termen lung a incompetentei acestei bresle – s-au promovat numai conceptul de chefi sofisticati – neaparat tatuati, cu barba si bratari la mana – fomfleuri despre care nu a auzit nimeni, si restaurante “exclusiviste” unde vedete cu botox, silicoane si funduri se perinda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *