Universul modei întâlnește lumea șampaniei: două branduri de renume, Stella McCartney și Veuve Clicquot, au lansat o colecție de șase accesorii – inclusiv genți, pantofi și un suport exclusiv pentru sticle – realizate integral din materiale reciclate, provenite din deșeurile rezultate din producția de vin pe podgoriile Grand Cru ale companiei Madame Clicquot, scrie publicația italiană reportergourmet.com.
„Într-o lume din ce în ce mai agitată, sustenabilitatea devine o paradigmă esențială care să ducă spre o revoluție radicală. Nu e vorba de un simplu trend, ci despre o necesitate care ar trebui să influențeze numeroase aspecte ale existenței noastre: societatea, sistemul economic, sfera culturală și comportamentală. O schimbare de direcție este, așadar, imperativă: fiecare alegere zilnică, oricât de mică și nesemnificativă ar părea, are un impact concret și poate fi decisivă pentru anii care urmează”, spune reprezentantul casei de modă Stella McCartney.
Adoptarea resurselor alternative și cruelty-free, precum cele reciclate, este o opțiune pe care multe companii ar trebui să o ia în considerare, de exemplu, ca alternativă la utilizarea și prelucrarea pielii animale, promovând astfel un model de producție circular și regenerabil. Din acest motiv, colaborarea dintre Stella McCartney și Veuve Clicquot are o importantă valoare simbolică, mai spune acesta, demonstrând că luxul, identitatea și etica pot coexista în mod armonios.
Vegea, produs din ciorchinii de struguri
Proiectul, bazat pe valori comune, își propune să inspire și să surprindă două industrii majore – cea a modei și cea a vinificației: materialul de ultimă generație, VEGEA, creat în mai puțin de 18 luni, utilizat pentru a produce manual cele șase accesorii, provine din resturile recoltelor, mai exact din ciorchinii de struguri din podgoriile Grand Cru (achiziționate acum 200 de ani de Madame Clicquot). Colecția include trei genți iconice Frayme, un suport pentru o sticlă de Yellow Label și două perechi de sandale Elyse, care au talpa realizată din plută reciclată, obținută dintr-un mix de deșeuri pre- și post-consum din cramele din Reims.
Strugurii sunt cultivați conform practicilor de agricultură regenerativă, care contribuie la refacerea biodiversității locale, la sănătatea solului și la captarea carbonului. Tot mai multe case de modă mari dar și producători de materiale pentru industria modei încearcă în ultimii ani să introducă materiale cu un impact redus față de mediu. Cum este și proiectul SOKTAS Regenerative Cotton din Turcia, inițiat în 2019.
Iar printre alte proiecte de gen semnalate în ultimii ani de media se mai numără un model de pantofi sport Balenciaga https://g4food.ro/incaltaminte-din-banane-balenciaga-asociat-cu-un-producator-elvetian-de-tesaturi-ecologice/ sau altul, al unui startup de la Torino https://g4food.ro/sneackers-de-lux-din-coji-si-cotoare-de-mere-produsi-de-un-startup-de-la-torino/ , din resturi de mere.