Dependența de mâncare, realitate sau mit / Ce spun specialiștii despre un fenomen tot mai discutat

Tot mai mulți oameni recunosc că simt o poftă incontrolabilă pentru anumite alimente. Dar poate fi mâncarea, în adevăratul sens al cuvântului, o formă de dependență? Putem vorbi despre dependența de mâncare ca și despre o tulburare alimentară?

Majoritatea persoanelor au simțit măcar o dată poftă de ceva dulce sau sărat. Însă, conform healthline.com, când această dorință scapă de sub control, specialiștii încep să vorbească despre un fenomen numit „dependență alimentară”. Deși nu este recunoscută oficial ca tulburare psihiatrică în manualuele de specialiatate, termenul câștigă tot mai mult teren în cercetare și în discursul clinic.

Între validare și controversă

Anne Marie O’Melia, medic și specialist în tulburări de alimentație, afirmă că unii pacienți găsesc termenul „dependență de mâncare” util pentru procesul de recuperare. Totuși, ea avertizează că lipsa unui consens poate duce la o gândire rigidă, de tip „totul sau nimic”.

Pe de altă parte, psihoterapeuta Teralyn Sell susține că dacă cineva nu se poate opri din mâncat, ascunde comportamente alimentare sau are simptome similare sevrajului, este vorba despre o formă de dependență. Alte voci, precum cea a lui Cali Estes, indică existența unor mecanisme cerebrale asemănătoare între consumul de droguri și pofta pentru alimente procesate.

Diferențe față de dependența de substanțe

Chiar dacă nu există o definire oficială, în 2009 a fost creată Scala Yale de Dependență Alimentară, actualizată în 2016, pentru a măsura comportamentele asemănătoare celor din dependențele de alcool sau droguri.

Totuși, specialiștii avertizează că echivalarea mâncării cu drogurile poate minimaliza gravitatea crizei opioidelor sau a altor dependențe recunoscute. De exemplu, în 2021, decesele asociate opioidelor au crescut la peste 80.000 în SUA.

Mecanismele cerebrale implicate

Mai multe studii au indicat că alimentele ultraprocesate activează aceleași circuite de recompensă din creier ca și substanțele adictive. Dopamina, endorfinele și opioidele naturale sunt implicate în aceste reacții. Un studiu din 2021 a arătat că aceste alimente generează un răspuns cerebral mai puternic decât cele neprocesate, contribuind la comportamente compulsive.

Consumul crescut de alimente procesate este influențat și de factori sociali. Familiile din comunități marginalizate au acces redus la alimente sănătoase, fiind adesea constrânse să aleagă produse ieftine și cu termen lung de valabilitate. Acest context poate accentua ciclurile de alimentație compulsivă și problemele de sănătate asociate.

Ce poți face dacă ai obiceiuri alimentare compulsive?

Indiferent de termenul folosit, cei care se confruntă cu astfel de comportamente merită sprijin. Recomandările includ:

• compasiune față de sine
• evitarea gândirii negative de tip „ar trebui”
• identificarea alimentelor declanșatoare
• planuri personalizate, fără accent pe greutate
• terapie nutrițională și psihologică
• medicamente (precum Prozac sau Bupropion, în cazuri specifice)

Este esențial ca tratamentul să fie adaptat fiecărei persoane, ținând cont de factori biologici, psihologici, sociali și culturali.

Întrebări frecvente

Cât de frecventă este dependența de mâncare?

Un studiu din 2021, bazat pe peste 196.000 de persoane, a estimat o prevalență de până la 20%. Rata este și mai mare în rândul celor cu tulburări de alimentație, cum ar fi mâncatul compulsiv.

Se pot manifesta simptome de sevraj alimentar?

Unii oameni au raportat simptome precum anxietate, schimbări de dispoziție sau dureri de cap atunci când renunță la alimentele procesate, însă dovezile sunt în mare parte anecdotice.

Ce face ca un aliment să fie adictiv?

Componentele frecvente în alimentele adictive includ: carbohidrați rafinați, grăsimi, sare și zaharuri adăugate. Acestea declanșează eliberarea rapidă de dopamină, creând o buclă de recompensă greu de întrerupt.

Chiar dacă nu există un consens în privința termenului de „dependență alimentară”, impactul real al comportamentelor compulsive legate de mâncare nu poate fi ignorat. Soluțiile nu trebuie să se bazeze pe rușine, ci pe înțelegere, acces la tratament și abordări personalizate.