Foto: Alinda Bănică Business Consultancy
Valoarea terenurilor agricole din România a crescut spectaculos în ultimul deceniu, ajungând în 2024 la aproximativ 8.700 de euro pe hectar, cu 36% mai mult decât în Franța, potrivit datelor Eurostat, citate într-o analiză realizată de compania independentă de consultanță Alinda Bănică Business Consultancy. România se află astfel, în prezent, la mijlocul clasamentului european, într-un context în care prețurile terenurilor arabile din UE variază între 4.825 euro/ha în Letonia și peste 200.000 euro/ha în Malta.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Publicarea acestor date a generat, din nou, speculații privind calitatea solului din România sau o posibilă supraevaluare a pieței locale. Analiza Alinda Bănică Business Consultancy propune însă o altă perspectivă: diferența nu reflectă superioritatea productivității agricole, ci stadiul diferit de maturitate al pieței funciare din România față de Franța.
„Au apărut recent informații legate de prețul terenului agricol în România și comparații cu Franța, tema discuției fiind că prețurile terenurilor în România au depășit Franța. Permiteți-mi să încep analiza acestei teme (fără pretenția de a fi una exhaustivă) făcând o mențiune: avem acces la o cantitate mare de informații în ultimii ani și ne plac cifrele.
Iluzia obiectivității numerice este un aspect pe care țin să îl subliniez din start”, afirmă Alinda Bănică, Principal Consultant în cadrul Alinda Bănică Business Consultancy, care atrage atenția că cifrele pot fi corecte intern, dar pot susține comparații înșelătoare dacă nu sunt puse în context.
O piață emergentă versus o piață matură
În timp ce în România prețul terenului agricol a crescut de la aproximativ 2.000 euro/ha la 8.700 euro/ha în 10 ani, în Franța evoluția a fost mult mai stabilă: de la 6.000 euro/ha la circa 6.400 euro/ha în aceeași perioadă.
Diferența esențială, arată analiza, ține de maturitatea pieței. Franța are o piață consolidată, puternic reglementată și stabilizată de instituții precum SAFER, cu politici ferme care limitează speculația și protejează destinația agricolă a terenurilor. România este, în schimb, o piață emergentă, care pornește de la un nivel istoric scăzut al prețurilor, influențat de incertitudini juridice, fragmentarea proprietăților și acces redus la finanțare.
„Acum puțin mai mult de 10 ani… exista un singur evaluator imobiliar care știa să evalueze un teren agricol… De aceea, valorile erau în jurul prețului de 2.000 EUR/ha în primul rând. Credeți că fermierii erau conștienți de acest lucru?”, mai spune Alinda Bănică.
Aderarea la UE, creșterea accesului la finanțare, diminuarea riscurilor juridice și interesul investitorilor au transformat terenul agricol din factor de producție într-un activ investițional, considerat protecție împotriva inflației și alternativă la piața imobiliară urbană.
Structura fermelor și presiunea capitalului
România are aproximativ 2,86 milioane de ferme, majoritatea foarte mici, cu o medie de 4,39 ha pe fermă. Doar 1% din exploatații depășesc 50 ha, dar lucrează peste jumătate din suprafața agricolă. În plus, fragmentarea ridicată face ca apariția rară a unor suprafețe mari comasate să împingă prețurile în sus. În 2024, cea mai mare tranzacție raportată de MADR a depășit 3,1 milioane euro, pentru un teren din Prahova.
În Franța, structura este mult mai stabilă, numărul fermelor fiind de aproximativ 350.000, cu o medie de 93 ha pe exploatație. Piața este mai lichidă, mai echilibrată și mai bine controlată.
În România, însă, o parte însemnată a cererii provine din partea investitorilor non-agricoli și a fondurilor de investiții, iar prețurile includ adesea și o componentă speculativă legată de posibilitatea schimbării destinației terenului, aspect mult mai strict reglementat în Franța.
Prin mecanisme precum dreptul de preempțiune, posibilitatea blocării tranzacțiilor speculative și corectarea prețurilor excesive, statul francez tratează terenul agricol ca bun strategic. În România, piața continuă procesul de aliniere și maturizare, iar creșterea prețurilor reflectă nu doar evoluția agricolă, ci și presiunea investițională și reorganizarea unei piețe aflate încă în transformare.
Analiza concluzionează că diferențele de preț dintre România și Franța nu indică superioritatea agricolă a uneia dintre piețe, ci două modele diferite de evoluție: unul stabilizat instituțional și unul aflat într-un proces accelerat de recuperare și ajustare la standardele europene.
