Cunoaștem cu siguranță cu toții acest ingredient. Fie că îl punem în sandvișuri, peste salate sau legume la cuptor, am crescut cu toții cu acest produs și îl îndrăgim.
Adulți fiind, știm despre cașcaval că este destul de dens caloric și că, dacă vrem să nu ne îngrășăm, trebuie să alegem felii subțiri și să preferăm lactatele proaspete în locul celor maturate, care au un conținut redus de apă și, implicit, mai concentrat în grăsimi.
Diferența dintre un produs autentic și unul „industrial” stă în ingrediente, procesul de fabricație și tipul de lapte folosit. Cumpărarea unui produs de calitate începe, bineînțeles, cu verificarea etichetei.
Un produs de calitate trebuie să aibă cât mai puține ingrediente, toate naturale:
Din păcate, multe sortimente din supermarket nu sunt cașcavaluri autentice, ci „specialități pe bază de grăsimi vegetale”.
Aceste produse sunt mai ieftine, dar nu au valoare nutritivă reală și pot dăuna sănătății pe termen lung. Fiți mereu precauți cu produsele care au prețuri mult mai mici decât cele obișnuite.
Așadar, iată ce ingrediente nu ar trebui să se afle pe eticheta unui produs de calitate:
Laptele crud este încălzit ușor și se adaugă cheagul.
După coagulare, se obține „cașul”, masa solidă separată de zer.
Cașul se lasă la fermentat 24–48 de ore, apoi se taie, se topește și se frământă în apă fierbinte până devine elastic și lucios.
Se modelează, se răcește și se maturează între 2 și 6 săptămâni.
Rezultatul este un produs viu, fermentat natural, bogat în probiotice și grăsimi bune, cu gust autentic de lapte și sare.
Dacă, în loc de „lapte”, pe etichetă scrie „grăsimi vegetale” sau „preparat pe bază de lapte”, nu este cașcaval autentic și e spre binele sănătății tale să-l lași pe raft.
Având în vedere că se apropie postul și mulți consumă produse vegetale care imită lactatele clasice, este important să fim atenți la ce cumpărăm.
Așa-numitele „cașcavaluri vegetale” sunt produse destinate celor care nu consumă lactate (vegani sau persoane cu intoleranță la lactoză).
Cele mai bune variante sunt cele făcute din nuci, caju, migdale, orez sau tapioca, cu uleiuri presate la rece și culturi vegane.
Acestea pot fi sănătoase dacă sunt minim procesate și au ingrediente simple, precum: caju, apă, drojdie inactivă, suc de lămâie, sare, condimente.
Le recunoaștem și după prețul mai ridicat: sunt variante bune de lactate vegetale de post, sub formă de spread-uri sau brânzeturi tartinabile.
Atenție însă: multe produse „vegane” din magazine sunt doar uleiuri procesate cu amidon și arome, fără aport nutritiv.
Verifică eticheta: dacă primele ingrediente sunt „ulei de cocos” și „amidon modificat”, este un semn clar că nu este un aliment sănătos, ci un substitut cu valoare nutrițională redusă și conținut caloric ridicat.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți