Cunoscutul tort Doboș reelaborat și devenit desert tradițional printre imigranții caraibici din sudul Statelor Unite. O confirmare indirectă a faptului că este și rămâne un desert interesant, dar și a faptului că mâncarea circulă și mâncarea unește oamenii. Rebotezat, cu modificările de rigoare, Doberge cake.
„Trebuie să aibă cel puțin șase straturi,” insistă Charlotte McGehee, co-proprietară a cofetăriilor Bakery Bar și Debbie on the Levee din New Orleans, Louisiana, specializate în tortul Doberge (pronunțat DOH-bash). „După părerea mea, mai puțin de șase straturi înseamnă doar un tort în straturi obișnuit. Pierzi senzația aceea unică atunci când furculița trece prin fiecare textură alternantă, și emoția aceea că s-ar putea prăbuși înainte să ajungi la bază”, mai spune ea, citată de publicația
Gastro Obscura.
Începutul îl reprezintă un strat subțire de pandișpan cu unt, urmat de un strat la fel de subțire de cremă – în mod tradițional cu aromă de ciocolată, lămâie sau caramel. Cofetarul repetă apoi procesul de câte ori consideră – unele torturi ajung la impresionanta cifră de 15 straturi. După cum spunea McGehee, e neobișnuit să vezi unul cu mai puțin de șase. Tortul este apoi acoperit cu glazură de unt, finisat cu fondant. Doberge cake, tortul tradițional din New Orleans.
„Toată lumea e familiarizată cu king cake de Mardi Gras, dar Doberge cake este ceva cu care multe familii locale sărbătoresc tot timpul anului,” explică Vincent Scelfo, proprietarul Gambino’s Bakery, cofetărie care produce torturi Doberge de 75 de ani și este unul dintre cei mai cunoscuți furnizori ai acestui desert. „Avem clienți de 70 de ani care ne spun că au avut un tort doberge de la Gambino’s la fiecare aniversare,” spune Scelfo. „Bunicii lor le cumpărau unul când erau copii, iar acum ei cumpără pentru nepoții lor.”
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți