Cuantumul final al plăţilor directe şi redistribuirea sumelor disponibile pentru fermieri au fost publicate în Monitorul Oficial

AgriFish, subventii agricole, plati directe foto: G4Food

Ordinul prin care se dispune realocarea de sume disponibile şi se stabileşte cuantumul unitar al plăţii către beneficiarii intervenţiilor aferente sprijinului cuplat în sectorul vegetal/zootehnic şi ecoscheme a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 523/2024, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), se modifică Ordinul ministrului nr. 73/2024 pentru aprobarea cuantumului unitar al plăţilor directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2023, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă, prin intervenţiile din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, urmând ca APIA să efectueze plăţile către fermieri până la finalul lunii iunie a.c..

„După ce APIA a definitivat etapele administrative şi procedurale necesare pentru finalizarea instrumentării cererilor de plată, am dispus la nivelul MADR modificarea cadrului normativ pentru stabilirea cuantumului plăţilor în cazul intervenţiilor care nu au făcut obiectul avansului pentru anul de cerere 2023, precum şi stabilirea diferenţelor de cuantumuri ce trebuie acordate în scopul utilizării întregului plafon FEGA de la nivelul anului 2023”, a declarat ministrul Florin-Ionuţ Barbu. „Comitetul de Monitorizare a fost consultat, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2023, cu privire la principiile care au stat la baza redistribuirii de sume şi la cuantumul final al plăţilor”, se precizează în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *