Criză de medici veterinari în sectorul zootehnic, în Italia. Tot mai mulți aleg să se ocupe de animalele de companie, în regim privat

lipsă veterinari, Italia, zootehnie freepik.com

În Italia, în prezent, există puțin peste 1.200 de veterinari pentru aproximativ 350.000 de exploatații zootehnice, o problemă apărută în contextul prevederilor unui decretul ministerial din 2017, care a introdus o serie de restricții în ce privește activitatea medicului veterinar de fermă de producție în domeniul zootecnic, potrivit agenției italiene de știri La Stampa. Potrivit sistemului italian, există un sistem public de asistență veterinară, similar sistemului sanitar național, și care acordă servicii de prim ajutor la nevoie sau tratamente de lungă durată în sistem de asigurare de stat.

Problema a fost discutată în cadrul primei întâlniri organizate de două mari confederații profesionale, Confagricoltura și Cia-Agricoltori Italiani, alături de reprezentanții medicilor veterinari privați și publici, ai Ordinului Medicilor Veterinari, ai organizațiilor agricole și ai lanțului de producție. Părțile au convenit asupra necesității unui act ministerial care să definească mai clar această funcție și responsabilitățile sale și care să pună de acord nevoile veterinarilor cu necesitatea de a asigura sănătatea animalelor din ferme.

Potrivit unei asociații naționale a veteraninarilor, deficitul este de circa 15% față de nevoi, iar anul trecut ministerul italian de resort a extins numărul de locuri de admitere în facultățile de medicină veterinară, care funcționează în sistem de număr de locuri limitate.

Deficitul de veterinari este agravat și de tendința studenților din domeniu de a se specializa mai degrabă în îngrijirea animalelor de companie, în sistem privat, decât a celor de fermă, în sistem public. Această situație, combinată cu cerințele impuse de legislația europeană și națională, generează nu puține dificultăți în cadrul exploatațiile zootehnice, mai ales în contextul bolilor contagioase din ultimii ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *