Crescătorii de animale din Franța afectați de boala limbii albastre vor primi 75 de milioane de euro și împrumuturi garantate din partea Guvernului

limba albastra Sursa foto: Pixabay
Prim-ministrul francez, Michel Barnier, a anunțat săptămâna un pachet de 75 de milioane de euro pentru crescătorii de oi din Franța, afectați de boala limbii albastre, precum și împrumuturi garantate. Barnier, care a efectuat prima sa deplasare dedicată sectorului primar la târgul de creștere a animalelor din Cournon d’Auvergne, lângă Clermont Ferrand, a precizat că aceste ajutoare de urgență au fost concepute în contextul acestei noi epidemii.

În Franța erau deja prezente două serotipuri ale bolii limbii albastre, dar în această vară a apărut unul nou, serotipul 3 (BTV3), care a ajuns în nordul Europei la sfârșitul anului 2023.

Primul caz a fost detectat pe 5 august într-o exploatație din departamentul Nord, aproape de granița belgiană, iar până la data de 3 octombrie, Ministerul Agriculturii a înregistrat 4.644 de focare în 26 dintre cele aproximativ 100 de departamente din țară, în special în nord și vest.

Pentru a încerca să prevină răspândirea, a fost stabilită o zonă reglementată, cu limite care se schimbă săptămânal, în care mișcările animalelor sensibile (bovine, caprine și ovine) către exterior sunt restricționate. Animalele trebuie să fie supuse unui proces de dezinsecție și, ulterior, unui test.

Boala s-a răspândit încă din vară și în Italia și Spania

În Italia 20.000 de oi au murit în Sardinia din cauza acestui virus, în Spania boala s-a răspândit în Catalonia și Aragon. De asemenea în Belgia au fost identificate circa 1000 de focare și chiar și în Cehia au existat două focare.

Spre deosebire de crescătorii francezi, în Spania, guvernul va aloca doar 23 de milioane de euro în ajutoare pentru sectorul zootehnic spaniol, pentru a compensa costurile cauzate de bolile animalelor, cum ar fi EHE, pentru a finanța Programul Național de Eradicare a Tuberculozei Bovine și pentru achiziția de vaccinuri împotriva serotipului 8 al limbii albastre.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *