FOTO: Dreamstime/ Usersam2007
La prima vedere, un pachet de M&M’s pare un răsfăț banal, fără consecințe. Dar în spatele acestor mici bomboane colorate se ascunde o rețea industrială globală, care implică zeci de procese chimice, transporturi intercontinentale și emisii masive de dioxid de carbon, notează The Guardian. Potrivit companiei Mars, producătorul M&M’s, cel puțin 30 de țări contribuie la realizarea celor 34 de ingrediente folosite pentru aceste dulciuri – de la cacao și zahăr până la coloranți sintetici derivați din petrol.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Ceea ce pentru consumator este o gustare rapidă, pentru planetă înseamnă defrișări, emisii de metan, poluare și consum uriaș de energie. În timp ce impactul agricol tradițional – cum ar fi creșterea animalelor – este studiat intens, efectele alimentelor ultraprocesate asupra mediului abia încep să fie înțelese.
Lanțul invizibil din spatele fiecărui ingredient
Un singur pachet de M&M’s reunește resurse și procese din întreaga lume. Cacaoa provine din Africa de Vest, zahărul din trestie din America Latină, iar coloranții alimentari sunt fabricați în China și India, folosind reacții chimice pe bază de hidrocarburi. Fiecare etapă are un cost climatic distinct.
De exemplu, agricultura pentru cacao și ulei de palmier este responsabilă pentru o parte semnificativă din defrișările globale. Din 1850, extinderea terenurilor agricole a generat aproape 90% din defrișarea planetei și aproximativ 30% din emisiile de gaze cu efect de seră. Mars a fost criticată pentru practicile sale agricole, iar planurile de sustenabilitate lansate ulterior nu reușesc să schimbe esența: producția industrială la scară largă rămâne nesustenabilă.
Pe lângă materiile prime, ingredientele artificiale – coloranți, emulgatori sau îndulcitori – implică procese extrem de energofage. Lecitina de soia, de exemplu, necesită tratare chimică, decolorare și uscare sub presiune. Iar dextroza se obține prin reacții acide complexe pornind de la porumb. Fiecare transformare adaugă emisii și consum energetic în lanțul de producție.
Estimări incomplete, dar îngrijorătoare
Compania suedeză CarbonCloud a calculat că producția unui kilogram de M&M’s generează cel puțin 13,2 kilograme de emisii de dioxid de carbon. Având în vedere că Mars produce peste 664 de milioane de kilograme anual în Statele Unite, rezultatul depășește 3,8 milioane de tone de CO₂ – aproximativ 0,1% din emisiile anuale ale SUA.
Totuși, experții avertizează că aceste cifre sunt doar estimări, bazate pe date incomplete. Profesorul Patrick Callery, de la Universitatea din Vermont, subliniază că industria alimentară operează cu o „cutie neagră” a contabilității carbonului. Lanțurile de aprovizionare sunt atât de complexe încât nimeni nu poate evalua cu precizie amprenta reală asupra mediului.
În multe cazuri, companiile nici nu dețin date exacte privind emisiile fermelor de la care se aprovizionează. Raportările lor publice se limitează la transporturi și ambalaje, în timp ce sursele majore de poluare – cum ar fi procesele agricole și chimice – rămân nedeclarate.
„Întregul sistem ar trebui să plătească prețul real”
Cercetătorul francez Anthony Fardet, de la Institutul Național pentru Agricultură și Mediu, afirmă că alimentele ultraprocesate sunt nocive nu doar pentru sănătate, ci și pentru planetă. Ele sunt concepute pentru profit și plăcere, nu pentru sustenabilitate. „Scopul principal al alimentelor ultraprocesate este câștigul economic. Cei din lanțul industriei alimentare nu sunt motivați ideologic de protejarea mediului, ci de bani”, spune Fardet.
Pentru ca lucrurile să se schimbe, ar fi nevoie ca prețurile produselor alimentare să reflecte costul lor ecologic real. Asta ar însemna taxe și reglementări care să penalizeze emisiile și poluarea ascunsă în spatele fiecărui produs de pe raft.
Sustenabilitatea, între greenwashing și realitate
Companiile mari precum Mars sau PepsiCo promovează inițiative „verzi” cu denumiri atrăgătoare – „Cocoa for Generations” sau „Pep+” –, dar multe dintre ele sunt acuzate de greenwashing. Promisiunile de „agricultură regenerativă” nu acoperă adevărata problemă. Aceasta este dependența de un sistem industrial bazat pe procese chimice, transporturi masive și ingrediente cu amprentă de carbon ridicată.
În lipsa unei schimbări de structură, astfel de planuri cosmetice nu fac decât să mențină iluzia progresului. Reducerea cantității de zahăr sau sare nu transformă un aliment ultraprocesat într-un produs sustenabil.
Ce putem face
Experții propun o tranziție spre un model alimentar mai local și mai puțin industrializat. Produsele integrale, provenite din surse apropiate, reduc semnificativ amprenta de carbon. Alimentele exotice, precum ciocolata, ar trebui consumate rar și provenite din lanțuri etice și transparente.
Dar această schimbare nu poate fi lăsată doar în seama consumatorilor. În condițiile în care milioane de americani trăiesc în „deşerturi alimentare” – zone fără acces la produse proaspete –, responsabilitatea trebuie să revină marilor corporații și autorităților.
Soluția, spun specialiștii, nu constă în campanii publicitare sau reforme minore, ci într-o regândire completă a sistemului alimentar global. „Sistemele noastre alimentare nu sunt normale”, avertizează Fardet. „Întreaga industrie ar trebui să plătească costurile ascunse ale alimentelor ultraprocesate.”
