Sursa foto: Pexels
Recomandările dietetice spun că bebelușii, încă de la concepție și până la împlinirea a doi ani, nu ar trebui să consume zaharuri adăugate. Cu toate acestea, femeile însărcinate tind să dubleze procentul de consum recomandat de zahăr, iar majoritatea bebelușilor consumă zilnic un tip de aliment sau băutură îndulcită. Unii critici susțin că aceste recomandări se bazează pe studii de calitate scăzută sau pe perioade prea scurte. Pentru a depăși aceste limitări, o echipă condusă de Tadeja Gracner, de la Universitatea din California de Sud, a folosit informațiile generate de un experiment natural apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, când, în Marea Britanie, raționalizarea a eliminat zahărul din dieta populației, inclusiv a copiilor și a femeilor însărcinate, între sfârșitul războiului și 1953, relatează El Pais.
Echipa a folosit date dintr-un biobancă cu 60.183 de indivizi născuți între octombrie 1951 și martie 1956, comparând evoluția sănătății celor concepuți înainte și după încheierea raționalizării zahărului în 1953. În acea perioadă, adulții puteau consuma până la 40 de grame de zahăr, jumătate din consumul mediu actual, iar copiii sub doi ani nu primeau deloc. Într-un studiu publicat azi în revista Science, s-a observat că restricția de zahăr în primele 1.000 de zile de viață a redus riscul de a dezvolta diabet și hipertensiune de-a lungul vieții cu aproximativ 35%, respectiv 20%, și a întârziat debutul acestor boli cu 4 și, respectiv, 2 ani. Efectul protector a fost mai intens la cei care au avut o expunere redusă la zahăr atât în uter, cât și în lunile de după naștere. Autorii au calculat că 30% din reducerea riscului de boală se datorează expunerii sau lipsei expunerii în timpul sarcinii.
Deși lucrarea nu demonstrează o cauzalitate directă între consumul de zahăr în primele luni de viață și protecția împotriva bolilor, observarea legăturii întărește recomandarea de a limita consumul de zahăr. Autorii studiului oferă explicații posibile pentru rezultatele lor. Pe de o parte, așa cum sugerează ipoteza originii fetale a bolilor adulților, consumul sau nu de zahăr de către mamă poate influența programarea fiziologică a bebelușului din uter. „Descoperirile noastre privind efectul zahărului în uter sunt în concordanță cu rezultatele studiilor pe animale, care arată că dietele bogate în zahăr în timpul sarcinii cresc factorii de risc pentru diabetul de tip 2 și hipertensiune […] sau studiile pe oameni, care arată o asociere între o dietă bogată în zahăr în timpul sarcinii și riscul de obezitate la copil”, scriu Gracner și colegii săi. O altă posibilitate este că gustul pentru zahăr format la începutul vieții ar putea determina o preferință pe termen lung, așa cum sugerează unele studii. Dacă ar fi așa, ar trebui să ne gândim la efectele pe care le are faptul că aproximativ 70% dintre produsele destinate copiilor conțin zaharuri adăugate, fie că este vorba de băuturi, lapte praf sau alte alimente.
Una dintre dificultățile în obținerea de concluzii definitive privind efectele măsurilor dietetice izolate este că nu putem ține sute sau mii de oameni într-un mediu controlat, timp de decenii, în care să le oferim doar ceea ce doresc cercetătorii. De aceea, sunt folosite metode de observare și comparare a rezultatelor din studii observaționale pe oameni cu alte studii mai controlate pe animale. În acest sens, efectul consumului redus de zahăr în primele luni de viață a fost mai mare în reducerea riscului de diabet de tip 2 la femei decât la bărbați, o diferență de gen observată și în mai multe studii pe animale. De asemenea, raționalizarea zahărului a redus riscul de obezitate, care crește riscul de boli cardiace și metabolice și sugerează o explicație biologică pentru problemele provocate de zahăr.
Gracner consideră că, pe măsură ce discuțiile despre politici precum taxa pe zahăr sau reglementarea zaharurilor adăugate în alimentele pentru sugari sau copii mici se intensifică, „este esențială înțelegerea legăturii directe între consumul de zahăr în primele etape ale vieții și bolile cronice”. „Rezultatele noastre contribuie la această dezbatere, subliniind importanța dietei în primii ani pentru gestionarea riscului de boli metabolice pe termen lung”, conchide ea.
Experimentul natural de raționalizare de după al Doilea Război Mondial are asemănări cu un altul care a avut loc în Cuba între 1991 și 1995, în perioada cunoscută ca Perioada Specială, când lipsa asistenței sovietice, după căderea imperiului roșu, a adus insula într-o criză profundă. Se povestește că băile din Havana erau folosite pentru creșterea porcilor, pentru a-i ascunde. De la un consum de 3.000 de calorii pe zi de persoană, cubanezii au ajuns să consume doar 2.200. Fără voia lor, au început să meargă mai mult pe jos sau să folosească bicicleta, pentru că nu era combustibil pentru mașini. Locuitorii insulei își amintesc acea perioadă cu aceeași nostalgie cu care britanicii își amintesc de perioada de după război, dar, conform unui studiu publicat în British Medical Journal, acel plan radical de dietă și exercițiu a îmbunătățit sănătatea cubanezilor și le-a prelungit speranța de viață.
Rezultatul a arătat că schimbările importante în obiceiurile alimentare, care au efecte majore asupra sănătății, nu pot fi o sumă de decizii individuale corecte. „Trebuie să fie produse în mediu, astfel încât să nu fie necesar să aleg între un aliment cu multă sare și unul cu puțină sare de fiecare dată când vreau să mănânc, pentru că asta nu va funcționa”, explica Manuel Franco, autorul studiului. Unii epidemiologi, precum Franco, susțin că este nevoie de politici care să ia astfel de decizii, așa cum s-a întâmplat cu raționalizarea zahărului. O altă dilemă este dacă, la fel cum ni se interzice consumul de heroină sau condusul la 200 km/h fără centură, este legitim ca statul să ne oblige să mâncăm sănătos.
