Copa Cogeca solicită Comisiei Europene să ofere producătorilor de fructe și legume sprijin financiar pe lângă banii primiți în cadrul Politicii Agricole Comune

Copa Cogeca solicită Comisiei Europene să ofere producătorilor de fructe și legume sprijin financiar pe lângă banii primiți în cadrul Politicii Agricole Comune Copa Cogeca solicită Comisiei Europene să ofere producătorilor de fructe și legume sprijin financiar pe lângă banii primiți în cadrul Politicii Agricole Comune

Cea mai mare structură asociativă a fermierilor la nivel european, Copa – Cogeca, a trimis o scrisoare directorului general al DG AGRI prin care solicită măsuri excepționale pentru sectorul fructe-legume, care va fi grav afectat în contextul pandemiei Covid – 19. Pe lângă ajustarea regulilor de administrare a programelor operaționale din cadrul PAC, reprezentanții Copa Cogeca cer un buget suplimentar, dedicat exclusiv sectorului fructe-legume.

Potrivit documentului, comercializarea fructelor și legumelor este deja problematică, iar situația se va înrăutăți și mai mult, dacă procesatorii nu vor mai reuși să preia recoltele, din cauză că nu vor avea forța de muncă necesară, nu vor putea efectua transportul, nu vor avea la dispoziție inputuri necesare prelucrării fructelor și legumelor sau cererea produselor va scădea.

Totodată, fermierii se vor confrunta cu o lipsă masivă de muncitori sezonieri, care în mod obișnuit proveneau din țările din estul Europei, unde sunt aplicate măsuri drastice privind circulația persoanelor.

Cei mai afectați până acum sunt producătorii de căpșune și legume proaspete.
Secretarul general al Copa -Cogeca, Pekka Pesonen, a avertizat că evoluția sectorului fructe – legume din Uniunea Europeană va depinde în următoarele luni sau chiar în rumătorii ani de măsurile pe care Comisia Europeană le va lua în prezent.

sursa foto: Serele Produlești, jud. Dâmbovița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *