Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi în valoare totală de 120.000 de lei, în urma unor controale făcute, în ultimele două zile, la 19 spitale din subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB). Principalele nereguli au vizat condiţiile de igienă şi lipsa etichetării produselor, transmite News.ro.
”În urma acțiunilor de control desfășurate la nivelul unităților spitalicești administrate de ASSMB dispuse de către președintele ANPC Cristian Popescu Piedone, în perioada 24-25 februarie 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni pentru abaterile constatate, având scopul de a asigura siguranța și igiena alimentară în spitale. Aceste acțiuni fac parte dintr-o serie de controale naționale ce vizează respectarea reglementărilor privind protecția consumatorilor”, arată ANPC, marţi seară, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în Sectorul 1 au fost controlate patru unități spitalicești.
”În cadrul verificărilor efectuate, au fost constatate deficiențe în gestionarea igienei și informarea consumatorilor, iar în urma controalelor au fost aplicate 2 amenzi în valoare totală de 10.000 lei și 2 avertismente. Printre deficiențele constatate se numără neigienizarea corespunzătoare a echipamentelor frigorifice, utilizarea ustensilelor de bucătărie neprofesionale și etichetarea incorectă a produselor”, adaugă ANPC.
În Sectorul 2, s-au făcut controale la şapte unități spitalicești.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Potrivit ANPC, în urma controalelor la spitale precum ”Dr. Ion Cantacuzino”, ”Colentina” și „Foisor”, au fost aplicate 3 amenzi, în valoare totală de 70.000 de lei, și 2 avertismente. Deficiențele constatate au inclus neconformitatea temperaturii de păstrare a produselor alimentare, neigienizarea adecvată a echipamentelor și depozitarea necorespunzătoare a alimentelor. De asemenea, au fost retrase din consum produse în valoare de aproximativ 1.700 de lei.
În Sectorul 3 au fost controlate trei unități sanitare şi au fost aplicate avertismente pentru abateri mai puțin grave, precum utilizarea ustensilelor neprofesionale și necorespunzătoarea curățenie a echipamentelor. În unitățile verificate, masa pacienților este asigurată de firme de catering.
În Sectorul 4, s-au făcut controale la două unități spitalicești.
”În cadrul verificărilor, s-au constatat mici abateri de la reglementările legale, precum lipsa informațiilor referitoare la alergenii din meniuri. Unitățile vizate au primit termene de remediere de 5 zile pentru a conforma toate cerințele legale”, arată ANPC.
În Sectorul 5, a fost controlată o unitate spitalicească – Spitalul Clinic ”Prof. Theodor Burghele”, care a fost amendat cu 10.000 de lei pentru nereguli constatate la echipamentele din blocul alimentar, inclusiv utilizarea ustensilelor de bucătărie neprofesionale și neconformitatea listei de meniu.
În Sectorul 6, au fost controlate două unități spitalicești. La Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sarbu” și Spitalul”Sf. Stelian” au fost aplicate 3 amenzi în valoare totală de 30.000 lei, pentru abateri legate de utilizarea ustensilelor neprofesionale, nerespectarea normelor de igienă și neîndeplinirea cerințelor de etichetare a produselor alimentare.