Dulcinella România, reţea românească de cofetării şi patiserii cu rădăcini basarabene, vizează o dezvoltare cu 80% a numărului de locaţii, de la 20 la 100, până la sfârşitul anului 2026, conform unui comunicat de presă, transmite Agerpres.
Dintre acestea, 80% vor fi create prin francizare sau operare, două tipuri de parteneriate care vor defini strategia Dulcinella Group în următorii ani. Până la finalul lui 2025, 60% din cifra de afaceri a reţelei o vor reprezenta venituri din locaţii francizate sau în operare.
Operarea şi francizarea reprezintă paşi în vederea atingerii obiectivului pe termen lung, în următorii 5-7 ani, acela de a ajunge la o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro anual.
“Conform strategiei pe care am pus temelia business-ului acum 2 ani de zile, a venit acel moment din planul nostru de dezvoltare în care noi trebuie să ajungem să nu mai operăm nicio locaţie, fiindcă suntem producători şi focusul nostru e să producem mai mult şi mai bine. În plus, cunosc foarte mulţi corporatişti talentaţi, care au fost sau sunt, de exemplu, în top management, care au aptitudini de lider, de a construi şi conduce o echipă, ştiu ce înseamnă o strategie, ştiu cum să aducă un business la succes, însă nu au bani proprii să investească. Sau poate au banii necesari pentru o investiţie, dar nu sunt dispuşi să rişte construind un business de la zero”, a declarat Sergiu Diaconu, CEO Dulcinella Group, în comunicat.
Un avantaj al celor două tipuri de parteneriat îl reprezintă preluarea unui business deja matur şi sustenabil, cu o piaţă proprie stabilă şi un coeficient de loialitate ridicat, în sensul că 90% dintre cumpărători revin în fiecare lună să achiziţioneze produse. Un al doilea avantaj este acela că 90% dintre produsele Dulcinella sunt reţete proprii, care nu se găsesc la alţi producători.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Antreprenorii care aleg una dintre cele două forme de parteneriat au obligaţia de a cumpăra produse exclusiv de la Dulcinella.
Operarea unei locaţii se face în baza unei garanţii de 15.000 de euro şi a unui contract de operare prin care antreprenorul va primi un procent din vânzările produselor. Plăţile făcute în magazin de către clienţi intră în contul Dulcinella, iar din procentul stabilit, Grupul va reţine chiria spaţiului. Restul sumei va fi virată în contul operatorului, din care acesta îşi va plăti angajaţii, iar restul îi rămâne antreprenorului.
De asemenea, operatorul trebuie să se înscrie sub marja de pierderi de marfă de 1,2% pe care o înregistrează Dulcinella la momentul actual.
A doua formă de parteneriat este francizarea, care presupune o taxă de 10.000 de euro şi o investiţie între 80.000 şi 120.000 de euro în amenajarea spaţiului dacă locaţia este stradală, sau până la 50.000 de euro dacă este vorba de amenajarea unei insule într-un mall sau complex comercial. În plus, antreprenorii vor plăti o redevenţă lunară de 5% şi o taxă de marketing de 1.500 lei/lună, care va alinia locaţia francizată cu restul cofetăriilor – patiseriilor din grup.
Dulcinella exportă deja produse către ţări precum Marea Britanie, Bulgaria şi Spania, şi intenţionează să ducă şi franciza în aceste zone din diaspora, dar şi în alte ţări precum Franţa, Italia, Portugalia, Irlanda.
Dulcinella România este un brand de cofetărie şi patiserie cu rădăcini în bucătăria basarabeană care s-a lansat în România în 2021, iar din 2023 face parte din portofoliul fondului de investiţii Cornelius H Group LTD din Londra.