UPDATE
Sorin Grindeanu și Kelemen Hunor au anunțat decizia oficială a coaliției de prelungire a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază
Știre inițială
Liderii Coaliției de guvernare au decis marți, 23 septembrie, după discuțiile cu președintele Nicușor Dan la Cotroceni, ca măsura privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază să fie menținută până la sfârșitul acestui an, anunță Ziare.com, citând surse Observator.
Social-democrații au solicitat însă extinderea schemei până la finalul lui 2025 și au depus în Parlament un amendament prin care cer prelungirea cu încă trei luni. Potrivit surselor citate de Observator, renunțarea la această măsură ar fi dus, în doar câteva zile, la o creștere medie a prețurilor la alimente cu 5-7%. De aceea, PSD insistă pentru menținerea plafonării, argumentând că este singura soluție pentru protejarea categoriilor vulnerabile.
Măsura vizează 17 categorii de alimente de bază, considerate esențiale pentru consumul populației.
Deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a avertizat anterior că încetarea plafonării ar fi „o catastrofă pentru cetățenii cu venituri mici, în condițiile în care inflația este în creștere”. Acesta a acuzat că o eventuală renunțare la schemă ar avantaja doar marile corporații din retail și a cerut premierului Ilie Bolojan să respecte Acordul Politic care prevede consens în luarea unor astfel de decizii majore.
„Dacă premierul încalcă Acordul, el este responsabil de subminarea Coaliției și a propriului guvern. Nu PSD rupe Coaliția, ci cei care nu respectă regulile acesteia”, a transmis Budăi pe Facebook, pe 14 septembrie.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți