A călători prin lumea sandvișurilor e, într-un fel, ca și cum ai călători prin lume, scrie CNN într-un reportaj în care încearcă să treacă în revistă cele mai populare și mai consumate tipuri de sandviș din întreaga lume. Unele dintre ele nu neapărat și mai sănătoase.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Și asta pentru că oriunde în lume ceva între doua felii de pâine poate reprezenta o masă rapidă și de cele mai multe ori plăcută. O posibilă sursă de inspirație pentru sandvișurile verii care abia a început.
Bocadillo de jamón Ibérico, Spania

Există sandvișuri banale cu șuncă și apoi există această variantă simplă, dar rafinată, cu una dintre cele mai bune șunci din lume – jamón Ibérico, provenit de la porci hrăniți cu ghindă. Carnea feliată foarte subțire este așezată între felii de pâine crocantă tăiată pe lung, stropită cu ulei de măsline extravirgin. Se pot adăuga roșii proaspete și poate un pic de brânză, dar vedeta rămâne, fără îndoială, cunoscutul și recunoscutul jamón.
Torta ahogada, Mexic

Acest sandviș „înecat” este cel mai popular preparat de tip street food din Guadalajara, capitala statului Jalisco. Carnea de porc tocată și gătită este așezată între felii de pâine similară franzelei, care este o pâine inspirată din cea franceză. Apoi este „înecată” într-un sos roșu picant. Se spune că tradiția a început din greșeală, când un sandviș a căzut în sos.
Tramezzino, Italia

Creat inițial laTorino, acest sandviș a fost apoi dus la rang de artă în Veneția. Pâinea albă, tăiată în triunghiuri stil 5 o’clock tea britanic, este umplută cu diverse ingrediente: măsline și ton, ouă fierte moi și legume sau chiar prosciutto cu trufe. La prânz, barurile venețiene propun platouri întregi de tramezzini. Ideal este să le savurezi pe marginea canalului, cu un pahar de vin local.
Shawarma, Orientul Mijlociu

Numele vine de la cuvântul arab pentru „rotire”, referindu-se la metoda de gătire a cărnii pe un rotisor vertical. Varianta sa a ajuns în Europa sub forma gyrosului grecesc sau a kebabului turcesc. De bază: carne condimentată (pui, miel sau vită), gătită la rotisor și pusă în pita, alături de roșii, ceapă, castraveți, pătrunjel și sosuri (tahini, picant etc).
Pambazo, Mexic

Un clasic al străzilor din Veracruz și Puebla. Pâinea este înmuiată în sos guajillo ușor picant, capătând o culoare roșiatică. La interior: cartofi și chorizo mexican, apoi salată, brânză și smântână.
Bánh mì, Vietnam

Moștenire a colonialismului francez, bagheta a fost adaptată de vietnamezi după gustul local. Varianta clasică conține carne de porc, chả lụa (ruladă vietnameză), morcovi și ridichi murate, coriandru, maioneză etc. Există și versiuni cu tofu sau pui cu lemongrass. Gustul este proaspăt, crocant, savuros.
Muffoletta, New Orleans, SUA

Creată de imigranții italieni, acest sandviș gigant este făcut cu pâine siciliană rotundă cu susan și umplut cu salată de măsline, salam Genova, șuncă, brânzeturi.
Chivito, Uruguay

Numele înseamnă „ied”, dar carnea de capră nu se găsește aici. În schimb, conține felii subțiri de friptură subțire (churrasco), șuncă, bacon, salată verde, maioneză, mozzarella topită și un ou prăjit deasupra.
Pan bagnat, Franța

Inspirat din salata niçoise, este o pâine rustică despicată și umplută cu legume crude, anșoa, măsline, ouă fierte tari, ton și ulei de măsline din belșug. Savoare pură din sudul Franței.
Smørrebrød, Danemarca

Sandviș deschis, servit pe pâine de secară și cu o varietate uriașă de toppinguri: hering murat, creveți roz, ouă fierte, roast beef, toate frumos aranjate.
Spatlo (Kota), Africa de Sud

Originar din provincia Gauteng. Se folosește un sfert de pâine scobită și umplută cu cartofi prăjiți, brânză, bacon, polony (tip de salam), cârnați ruși, atchar picant și ou prăjit.
Montreal smoked meat, Canada

Piept de vită afumat și feliat, pus între două felii de pâine de secară și uns cu muștar galben. Carnea este ținută cu arome timp de două săptămâni înainte de a fi afumată.
Po’boy, New Orleans, SUA

Născut în perioada grevei motraniștilor din 1929. Sandviș cu pâine franțuzească umplută cu stridii prăjite (sau creveți, vită), salată, roșii, murături și maioneză.
Fricassé, Tunisia

Chiflă prăjită umplută cu ton, cartofi și ouă fierte. Poate conține măsline, lămâie conservată și harissa – pastă picantă din ardei, usturoi și condimente.
Sandviș cubanez, Cuba/SUA

Cu șuncă fiartă, friptură de porc, murături, muștar, brânză elvețiană și pâine cubaneză presată. Există rivalitate între variantele din Miami și Tampa (una cu salam, cealaltă fără).
Cucumber sandwich, Regatul Unit

Simbolul rafinamentului britanic. Pâine albă fără coajă, unt, castraveți feliați fin, sare, piper și mărar. Servit la ceaiul de la ora 5.
Chip butty, Regatul Unit

Opusul rafinamentului: pâine cu unt, cu cartofi prăjiți la mijloc. Se servește cu ketchup, oțet sau maioneză.
Katsu sando, Japonia

Cotlet de porc prăjit în crustă de panko, pus în pâine albă japoneză (shokupan), cu varză. Există și versiuni cu pui sau ou.
Reuben, SUA

Sandviș cu pâine de secară, carne de vită afumată, varză murată, brânză elvețiană și sos rusesc sau sos mai puțin cunoscut Thousand Island. Neapărat cu șervețele la îndemână.
Croque monsieur/madame, Franța

Monsieur: pâine cu șuncă și brânză (emmental sau gruyere), prăjită. Madame: la fel, dar cu un ou prăjit deasupra.
Philly cheesesteak, SUA

Friptură de vită feliată, brânză provolone topită, ardei și ceapă. Servit într-o chiflă tip hoagie. Deliciu clasic din Philadelphia.
Broodje haring, Țările de Jos

Pentru iubitorii de pește crud: pâine cu hering sărat, ceapă tocată și, uneori, castraveți murați.
Falafel pita, Orientul Mijlociu

Chifteluțe prăjite din năut, puse într-o pita caldă cu salată verde, roșii, sos tahini, hummus și sosuri picante. Iubit în toată regiunea și nu numai.
Choripán, Argentina

Cârnat chorizo la grătar, muștar și sos chimichurri, între două felii de pâine. Originea: gauchos și asado. Astăzi: omniprezent la meciuri și pe stradă.
Lobster roll, New England, SUA

Bucăți de homar fiert, cu lămâie, maioneză și ierburi, într-o chiflă asemănătoare cu cea de hot dog. Gustat ideal pe malul oceanului.