Ce se întâmplă dacă înghiți guma de mestecat?/ Un gastroenterolog demolează mituri și explică potențialele riscuri ale înghițirii, accidentale, a acestui produs nedigerabil

gumaBUN Sursa foto: Pexels

În ciuda mitului, destul de răspândit, guma de mestecat, înghițită din greșeală, nu rămâne în organism timp de șapte ani. Ce se întâmplă, cu adevărat, dacă înghiți guma este mult mai puțin spectaculos. Guma nedigerată va trece, pur și simplu, în câteva zile, prin tranzitul intestinal. De cele mai multe ori, potrivit verywellhealth.com, acest lucru nu va avea consecințe semnificative asupra sănătății.

Totuși, în unele cazuri, înghițirea gumei de mestecat ar putea duce la complicații, precum o obstrucție intestinală. Multe dintre cazurile de înghițire a gumei de mestecat au ca protagoniști copii, dar există și cazuri, rare, de blocaje intestinale, apărute la adulții care înghit gumă.

Iată ce se petrece în corpul tău când înghiți gumă

În majoritatea cazurilor, dacă tu (sau copilul tău) înghițiți gumă de mestecat, aceasta trece prin sistemul digestiv în câteva ore. Nu rămâne în stomac timp de șapte ani, așa cum se zvoneau, potrivit unui mit foarte vehiculat.

Alimentele solide, cu o consistență asemănătoare cu guma, încep să părăsească stomacul în câteva minute până la câteva ore. Întregul proces digestiv durează aproximativ o zi sau puțin mai mult.

“Sistemul gastro-intestinal (GI) include tot traiectul, de la gură până la anus. De obicei, alimentele se descompun pe măsură ce trec prin tractul gastrointestinal. Esofagul nu absoarbe nimic, pe măsură ce alimentele (sau guma) trec prin acest tub care leagă gâtul de stomac.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Guma înghițită trece prin stomac și se amestecă cu chimul, o substanță semi-fluidă, în care se transformă alimentele, prin procesul de digestive, înainte de a ajunge în intestinul subțire. Aici, substanțele solide continuă să se descompună, cu ajutorul altor organe, precum ficatul și pancreasul, și al bacteriilor din intestin.

Nutrienții diferiți sunt absorbiți prin intestinul subțire, iar apa facilitează mișcarea acestora prin sistem. După ce trece prin intestinul gros, amestecul este eliminat din colon în rect și apoi prin anus”, explică medicul gastroenterolog Kumkum Patel.

De ce guma este nedigerabilă?

Inițial, guma de mestecat era făcută din chicle, un latex natural, extras din arborele sapodilla. Produsele de astăzi se bazează pe o masă de gumă care poate conține rășini, agenți de umplutură, emulgatori și ceară, printre altele. Se adaugă, adesea, arome, îndulcitori și coloranți. În unele cazuri, guma poate conține și alte substanțe sau chiar medicamente, cum ar fi guma cu nicotină, de exemplu.

Deoarece sistemul digestiv nu descompune nucleul de gumă, orice gumă înghițită va fi eliminată prin fecale, după ce a trecut prin stomac și intestin, alături de celelalte alimente și băuturi ingerate.

Poate fi dăunătoare înghițirea gumei?

Există unele efecte negative asociate cu mestecatul de gumă. Actul de a o mesteca duce la înghițirea unei cantități mai mari de salivă și aer, ceea ce poate influența balonarea și gazele. De asemenea, dacă este consumată împreună cu alte alimente (sau obiecte non-alimentare), sau dacă se consumă multă gumă, înghițirea acesteia poate deveni dăunătoare.

Obstrucția intestinală apare în cazuri rare, după înghițirea gumei

Deoarece guma înghițită nu este digerată, va rămâne în aceeași consistență în care a intrat, accidental, în esofag. De aceea, în cazuri rare, poate duce la obstrucție intestinală.

Simptomele unei obstrucții intestinale includ:

  • Balonare și distensie abdominală
  • Constipație
  • Durere severă și crampe
  • Greață și vărsături

Tratamentul pentru obstrucția intestinală va depinde de severitatea acesteia. În unele cazuri, un laxativ poate ajuta ca obstrucția să treacă. În cele mai grave cazuri, poate fi necesară o intervenție chirurgicală.

Obstrucția căilor respiratorii, pericolul de după înghițirea gumei

Guma înghițită se poate bloca și în gât. Aceasta poate rămâne blocată în esofag, dar o problemă mai periculoasă este dacă guma ajunge în trahee și blochează pasajul aerian către plămâni. Aceasta este mai frecventă la copii mici, dar poate apărea și la adolescenți și adulți.

Semnele unei obstrucții a căilor respiratorii includ:

  • Agitație
  • Mișcări nervoase
  • Pielea devenind albastră
  • Pierderea cunoștinței
  • Înecare
  • Confuzie
  • Dificultăți de respirație
  • Panică
  • Respirație șuierătoare

Academia Americană de Pediatrie (AAP) recomandă ca bomboanele dure și guma de mestecat să nu fie oferite copiilor cu vârste sub 5 ani, pentru a reduce riscul de obstrucție a căilor respiratorii. Dacă suspectezi o obstrucție a căilor respiratorii, sună imediat la 112.

Ingestia accidentală de medicamente sau nicotină

Dacă guma înghițită conține medicamente, există riscul de a înghiți, accidental, odată cu guma, și anumite medicamente. Atât adulții, cât și copiii folosesc, uneori, gumă cu medicamente, pentru a trata unele condiții medicale, precum deficitul de vitamina C, dureri, febră sau rău de mișcare. Guma care conține nicotină este utilizată și pentru renunțarea la fumat.

Din păcate, guma cu nicotină nu este întotdeauna etichetată foarte clar. Unele produse noi sunt comercializate în scopuri non-medicale, iar ambalajul nu specifică faptul că guma conține nicotină. Nicotina este un stimulent puternic care ajunge în sistem în 20 de minute. Dacă un copil înghite gumă cu nicotină (chiar și în cantități de 1-2 miligrame), aceasta poate duce la o intoxicație acută cu nicotină, cu simptome ce variază de la crampe abdominale, la dificultăți de respirație, dureri de cap, convulsii și altele.

Dacă suspectezi că un copil a înghițit gumă cu nicotină, sună imediat la 112.

Beneficiile pentru sănătate ale mestecatului de gumă

Mestecatul de gumă poate oferi beneficii în îngrijirea sănătății, atâta timp cât oamenii nu o înghit. De exemplu, mai multe studii sugerează că poate juca un rol în promovarea vindecării după o intervenție chirurgicală intestinală.
Unii dentiști susțin, de asemenea, mestecatul gumelor fără zahăr, ca parte a îngrijirii dentare. Potrivit Asociației Americane de Stomatologie, mestecatul gumelor fără zahăr poate ajuta la reducerea riscului de carii dentare, atunci când acest obicei este combinat cu o rutină regulată de îngrijire orală.

Mestecatul de gumă poate ajuta, de asemenea, la accelerarea timpului de tranzit intestinal, în timpul unei endoscopii cu video capsulă, un procedeu care utilizează o cameră mică, amplasată într-o capsulă, ce înregistrează imagini ale tractului digestiv pe măsură ce trece prin el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *