FOTO: Centrul Culturii Tradiționale Maramureș / Gabriel Motica
În Maramureș, masa nu a fost niciodată doar despre foame. A fost un act încărcat de reguli, credințe și simboluri, iar multe dintre aceste obiceiuri s-au păstrat până astăzi. Ele vorbesc despre respect, echilibru și ordine socială. Etnologul Pamfil Bilțiu descrie pe larg aceste tradiții în volumul „Studii de etnologie românească”. Mesele țărănești ocupă un loc central în cercetările sale. „În cultura noastră populară, mesele țăranului sunt tratate într-un mod aparte, de-a lungul vieții, în jurul lor brodându-se un repertoriu impresionant de obiceiuri, credințe de tot felul. Trebuie să subliniem că folclorul maramureșean este foarte bogat în astfel de tradiții legate de mesele țărănești. În acord cu psihologia sa, țăranului din Maramureș i-a plăcut să mănânce și să bea foarte bine”, spune etnologul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Belșugul, dar divin și măsură
Pentru țăranul maramureșean, belșugul nu era merit personal. Era un dar de la Dumnezeu, iar zgârcenia la masă era condamnată public, sancționată prin proverbe și ironii. În același timp, excesul era considerat păcat. Mâncatul fără foame era aspru judecat. „În tradiția maramureșeană, cine mănâncă dacă este sătul face mare păcat. Dacă cineva a mâncat prea mult, se spune că-i umflat ca porcii cei grași sau că «bagă-l el ca-n batoză»”, explică Pamfil Bilțiu.
Foametea, în schimb, era considerată cea mai mare nenorocire. Țăranul se ruga zilnic să fie ferit de foamete. „Împotriva ei, țăranul se roagă zilnic ca să fie ferit de ea. În basmele populare, foametea este imaginată ca o femeie urâtă, bătrână, care umblă prin păduri și mănâncă cuptoare de pâine și cirezi întregi de vite. Față de foamete, țăranul se manifestă și ironic: «cel mai bine-i să te culci flămând»”, mai spune etnologul.
Cine stă în capul mesei
Așezarea la masă urma reguli stricte. La mesele de pomană, femeile nu aveau voie să stea la capătul mesei. „Ele sunt cosiderate păcătoase, pentru că «sunt din Eva». La fel și la masa moșilor”, precizează etnologul.
La masa moșilor, organizată în Duminica Floriilor, satul se aduna în curtea bisericii, la o masă lungă, din piatră, unde oamenii își dau colaci și bucate peste masă, unii altora. Statutul social conta. În frunte stăteau popa, dascălul și șeful de post. În satele conservatoare, bătrânii aveau acest loc. „Să nu uităm că bătrânii, odinioară conduceau obștea satului și efectuau judecăți, erau «dătători de legi și de datini»”, arată Bilțiu.
Reguli care nu se încălcau
Una din regulile de bază este aceea că nimeni nu era deranjat în timpul mesei. „Când cineva este deranjat de la masă i se spune «lasă-mă să-m’ treacă îmbucăturile pe grumaz»”, notează etnologul.
Semnul crucii era obligatoriu și se făcea cu fața spre răsărit, deasupra pâinii. Nu era permis să se lase mâncarea în farfurie sau băutura în pahar. „Se credea că atâta rău îi vrea cel care a mâncat, gazdei, cât a lăsat în blid”, explică Pamfil Bilțiu.
„Mulțămita mesei”, finalul ritualului
Ridicarea de la masă era la fel de importantă ca începutul. „Nu era permisă ridicarea de la masă până nu termina și ultimul de mâncat și înainte ca preotul să facă mulțămita mesei”, spune etnologul. Formula rostită era una fixă. „Mulțămăscu-ț’ ție, Doamne, că m-ai săturat de cele trupești și de cele lumești”.
Astăzi, multe dintre aceste reguli par uitate. Altele revin sub alte forme. Cinci mese pe zi, odinioară firesc, sunt astăzi recomandare medicală. Obiceiurile vechi continuă să spună o poveste despre măsură, respect și comunitate.
