FOTO: Dreamstime/Zhi Qi
Limbajul influențează atât gândurile, cât și percepțiile noastre și are puterea de a evoca sentimente. Cuvintele pe care le folosim pentru a descrie oameni, locuri și culturi care nu ne sunt familiare modelează reacțiile noastre viitoare, notează mindbodygreen.com.
Astăzi, limbajul este adesea folosit ca un instrument de divizare, accentuând separarea dintre grupurile marginalizate istoric și normele dominante. Acest fenomen se regăsește și în lumea culinară din Occident, unde unele expresii sunt folosite într-un mod care poate fi devalorizant sau exclusivist.
Problema cu termenul „mâncare etnică”
Autoarea Maya Feller spune că pe culoarul „etnic” dintr-un supermarket din țările occidentale, vei observa că mâncărurile non-europene sunt simultan exotizate și subevaluate. Acest raft conține produse alimentare din culturi pe care magazinul le-a desemnat drept „etnice”, în timp ce restul alimentelor sunt considerate „normale”. Mesajul subtil este că „mâncarea etnică” este ceva diferit, altceva decât standardul. În schimb, carne de pasăre crescută tradițional primește eticheta „heritage” (tradițional, moștenire culturală), fără a fi marcată ca „etnică”.
Tambra Raye Stevenson, fondatoarea Women Advancing Nutrition Dietetics and Agriculture (WANDA), explică faptul că eticheta „mâncare etnică” sugerează că oricine consumă aceste alimente este un outsider. Această expresie este folosită mai ales atunci când ne referim la bucătării tradiționale non-europene, în special la cele africane.
Dacă analizăm istoria colonialismului, putem observa că mâncarea „etnică” a fost adesea considerată inferioară și neprelucrată, în timp ce bucătăria europeană a fost percepută ca norma socială. În realitate, mâncarea europeană nu este „standardul civilizat”, ci doar o opțiune dintre multe altele existente în întreaga lume.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Un nou mod de a celebra diversitatea culinară globală
Feller mai arată că mâncărurile denumite anterior „etnice” ar trebui numite după țara lor de origine. Exact cum vorbim despre bucătăria franceză sau elvețiană, putem la fel de bine spune bucătărie haitiană sau bucătărie etiopiană, fără a le încadra într-o categorie generalizată de „mâncare etnică”.
În cartea de bucate, Eating From Our Roots, Maya Feller vorbește despre importanța integrării bucătăriilor non-europene în discuțiile despre alimentația sănătoasă. Multe dintre aceste mâncăruri au fost eliminate din discursul despre sănătate și etichetate ca „nesănătoase”, deși au tradiții și beneficii nutriționale valoroase.
Termenul nu este popular în România
În România nu este folosit la scară largă, fiind preferat termenul de „mâncare tradițională”, eventual „cu influențe” din anumite țări sau zone ale lumii. În unele supermarketuri există raioane cu produse internaționale, dar nu sunt etichetate ca „etnice,” ci mai degrabă „produse asiatice,” „produse mexicane,” „produse orientale” etc.
În restaurante și food delivery se folosesc denumiri directe: „restaurant chinezesc,” „restaurant indian,” „restaurant libanez” etc., fără a fi grupate sub un termen general de „mâncare etnică.”
În România, percepția culinar este diferită. „Mâncarea tradițională” este considerată „bucătărie românească,” chiar dacă are influențe străine. Nu există o separare clară între „mâncare românească” și „mâncare etnică” pentru că multe preparate au fost asimilate în cultura locală. Asta spre deosebire de SUA sau Marea Britanie, unde sunt multe restaurante indiene, chinezești, mexicane etc., în România acest fenomen este mai restrâns. Se găsesc restaurante cu specific străin, dar nu sunt grupate într-o categorie numită „mâncare etnică.”
