Ce este ceaiul din banane și de ce ai încerca așa ceva? Dacă îl consumi seara te va ajuta să adormi. Iată cum se prepară

digestie, banana Sursa foto: Pixabay

Bananele sunt printre cele mai populare fructe din lume. Sunt hrănitoare, bune, dulci, pot înlocui zahărul în multe rețete. Mai mult decât atât, sunt ușor de luat la pachet, așa că pot înlocui o masă sau o gustare.

Dar ce este ceaiul de banane?

Ceaiul de banane se face prin fierberea unei banane întregi în apă. Poate fi preparat cu sau fără coajă, în funcție de preferințele tale. Dacă este preparat cu coajă, timpul de preparare este mai lung, arată Healthline.

De obicei în acest ceai de banane se adăugă puțină scorțișoară sau miere pentru a-i îmbunătăți gustul. Este cel mai adesea consumat seara datorită proprietăților sale.

Ce minerale conține ceaiului de banane

Folosind banane întregi, nutrienți solubili în apă care se găsesc în banane, se vor regăsi cel mai probabil și în ceai. Vorbim de vitamina B6, potasiul, magneziul, manganul și cuprul.

Cu siguranță, nu vei obține la fel de multe vitamine și substanțe nutriente, ca atunci când ai mânca fructul întreg. Dar timpul de infuzare mai lung poate crește concentrația de nutrienți din ceai.

Ceaiul de banane, în același timp, nu este o sursă imortantă de calorii.

Beneficiile pentru sănătate ale ceaiului de banane

Consumul de ceai de banane poate oferi diverse beneficii pentru sănătate.

Poate conține antioxidanți
Bananele sunt în mod natural bogate în antioxidanți solubili în apă, inclusiv dopamină și gallocatechină, care pot ajuta la combaterea radicalilor liberi și la prevenirea afecțiunilor cronice, precum bolile de inimă.

Totuși, coaja are un nivel mult mai ridicat de antioxidanți decât pulpa. Prin urmare, adăugarea cojii în ceai în timpul preparării poate crește aportul acestor molecule.

Deși bananele sunt bogate în mod natural în vitamina C, ceaiul de banane nu este o sursă bună de acest antioxidant, deoarece este sensibil la căldură și probabil va fi distrus în timpul fierberii.

Poate preveni balonarea
Ceaiul de banane este bogat în potasiu, un mineral și electrolit important pentru reglarea echilibrului lichidelor, tensiunii arteriale sănătoase și contracțiilor musculare.

Potasiul lucrează îndeaproape cu sodiul, un alt mineral și electrolit, pentru a regla echilibrul lichidelor în celule. Conținutul de potasiu și apă din ceaiul de banane poate ajuta la contracararea balonării cauzate de o dietă bogată în sare, semnalând rinichilor să elimine mai mult sodiu prin urină.

Poate ajuta somnul
Ceaiul de banane a devenit un ajutor popular pentru cei care suferă de insomnii. Conține trei nutrienți principali despre care se crede că ajută la îmbunătățirea somnului — potasiu, magneziu și triptofan.

Bananele sunt o sursă bună de magneziu și potasiu, două minerale care au fost asociate cu o calitate și o durată mai bună a somnului datorită proprietăților lor de relaxare a mușchilor.

De asemenea, oferă puțin triptofan, un aminoacid important pentru producerea hormonilor care favorizează somnuul, serotonina și melatonina.

Sărac în zahăr
Ceaiul de banane poate fi un înlocuitor bun pentru băuturile cu zahăr. Doar o mică parte din zahărul din banane este eliberată în apă în timpul fierberii, acționând ca un îndulcitor natural pentru ceai.

Majoritatea oamenilor consumă prea mult zahăr din băuturi, ceea ce este asociat cu un risc crescut de obezitate, boli de inimă și diabet de tip 2. Prin urmare, optând pentru băuturi fără zaharuri adăugate, cum ar fi ceaiul de banane, se reduce aportul de zahăr.

Poate susține sănătatea inimii
Nutrienții din ceaiul de banane pot susține sănătatea inimii. Ceaiul de banane conține potasiu și magneziu, care s-au dovedit că ajută la scăderea tensiunii arteriale și la reducerea riscului de boli de inimă și accident vascular cerebral.

Un studiu efectuat pe 90.137 de femei a constatat că o dietă bogată în potasiu a fost asociată cu un risc redus cu 27% de accident vascular cerebral. În plus, o dietă bogată în catechine, un tip de antioxidant din ceaiul de banane, poate reduce riscul de boli de inimă. Totuși, niciun studiu nu a revizuit direct antioxidanții din ceaiul de banane sau efectele lor asupra riscului de boli de inimă.

Cum să prepari ceai de banane

Ceaiul de banane este foarte ușor de preparat și poate fi făcut cu sau fără coajă.

Ceai de banane fără coajă

  1. Pune 2-3 căni (500-750 ml) de apă la fiert.
  2. Curăță o banană și taie-i capetele.
  3. Adaugă banana în apa clocotită.
  4. Redu focul și lasă la fiert 5-10 minute.
  5. Adaugă scorțișoară sau miere (opțional).
  6. Scoate banana și împarte lichidul rămas în 2-3 căni.

Ceai de coajă de banane

  1. Pune 2-3 căni (500-750 ml) de apă la fiert.
  2. Spală o banană întreagă pentru a îndepărta murdăria și resturile.
  3. Lăsând coaja pe ea, taie capetele.
  4. Adaugă banana cu coajă în apa clocotită.
  5. Redu focul și lasă la fiert 15-20 minute.
  6. Adaugă scorțișoară sau miere (opțional).
  7. Scoate banana și împarte lichidul rămas în 2-3 căni.

Ceaiul poate fi păstrat în frigider și consumat în maxim 2 zile, fie rece, fie reîncălzit.

Pentru a evita risipa, folosește banana scoasă din ceai în alte rețete, cum ar fi smoothie-uri, fulgi de ovăz sau clătite cu banane. Iar dacă nu fierbi și coaja de banană, aici găsești opțiuni pentru a o reutiliza.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *