Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău a declarat focar de pestă porcină africană într-o localitate, după ce au fost descoperite trei animale bolnave într-o gospodărie, transmite Agerpres.
Potrivit DSVSA Buzău, focarul a fost declarat în comuna Zărneşti.
„Este un focar de pestă porcină africană în localitatea Zărneşti, a fost declarat în acest weekend, trei porci au fost sacrificaţi într-o gospodărie. Ancheta este în curs”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Onoriu Ţăranu.
Inspectorii sanitar veterinari au dispus la nivelul localităţii măsuri de siguranţă, între ele fiind interzicerea mişcării animalelor şi continuarea monitorizării focarului.
„S-a dispus dezinfecţie, uciderea porcilor şi apoi interzicerea circulaţiei animalelor pe o anumită distanţă, instituirea unor zone de protecţie, de supraveghere”, a precizat sursa citată.
La nivelul judeţului Buzău, informează reprezentanţii instituţiei, evoluează trei focare de pestă porcină africană.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți