Bulgaria, Grecia şi România colaborează pentru a stopa răspândirea bolilor contagioase ale animalelor

sanantatea animalelor

Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, Georgi Tahov, a avut o întâlnire online cu secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România, Violeta Muşat, şi secretarul general al Ministerului Dezvoltării Rurale şi Alimentaţiei din Grecia, Spiros Protopsaltis, precum şi cu reprezentanţii serviciilor veterinare din cele două ţări vecine, a anunţat luni biroul de presă al Ministerului Agriculturii din Bulgaria, transmite BTA citată de Agerpres. Întâlnirea a fost determinată de situaţia complicată epizootică din Peninsula Balcanică legată de răspândirea variolei ovine şi caprine şi a bolii limbii albastre.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

“V-am invitat la această discuţie pentru a putea împărtăşi informaţii şi învăţa din experienţa fiecăruia şi din cele mai bune practici, şi să discutăm propuneri pentru coordonarea acţiunilor între ţări, în scopul de a gestiona mai rapid aceste boli”, a declarat ministrul Tahov.

Au fost prezentate informaţii legate de evoluţia variolei ovine şi caprine, cu 106 focare în cinci regiuni şi aproape 11.000 animale afectate în Bulgaria de la începutul lui 2025. În Grecia, unde a fost declarată stare de urgenţă în unele zone, sunt 600 focare şi 183.000 animale au fost sacrificate. În România sunt 19 focare, cu aproximativ 8.000 animale eutanasiate în aproximativ 40 zile.

Cele trei ţări au prezentat măsurile pe care le implementează – restricţionarea mişcării animalelor, dezinfecţie, zone sanitare, printre altele. Principala dificultate identificată a fost traficul ilegal de animale vii, care în ultimele luni a reprezentat un vector major pentru răspândirea bolilor. Ministrul Tahov a subliniat că, ţinând cont de trecerile libere de la punctele de frontieră, după intrarea Bulgariei în zona Schengen, extinderea controalelor şi măsuri stricte sunt necesare pentru a restricţiona mişcarea ilegală a animalelor între cele trei ţări.

Plan de măsuri pentru viitorul apropiat

Întâlnirea s-a încheiat cu angajamentul de a îmbunătăţi cooperarea şi de a schimba informaţii între serviciile veterinare ale celor trei ţări, precum şi solicitarea pentru o acţiune comună pentru protejarea sănătăţii animalelor şi stabilitatea sectorului agriculturii din regiune. Va fi înfiinţat un grup de lucru în care sunt incluşi reprezentanţi ai autorităţilor veterinare ale ţărilor implicate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *