Bruschette. Tot ce n-ai știut și nimeni nu ți-a spus ca să le poți face perfecte și într-o mulțime de variante

bruschette, secretele bruschettei pixabay.com

Din pâine nu se aruncă nici măcar firimiturile la gunoi, se dau la păsările cerului. Dacă s-a uscat puțin, o putem folosi în multe feluri, iar dintre toate posibilitățile cea mai interesantă, de departe, o reprezintă le bruschette.

Nimic altceva decât o soluție creativă pentru a putea consuma pâinea după ce nu mai  e proaspătă. Numele însuși vine de la pane bruscato, în dialectul din jurul Romei, adică abbrustolito, în italiana literară. Adică pâine rumenită, trecută rapid pe un grătar sau, mai nou, în cuptor; stropită cu câteva picături de apă, dacă este prea uscată.

În acest fel, din uscate, feliile de pâine devin crocante și se pretează la a fi folosite pe post de aperitiv sau de gustare aromatizându-le. Există foarte multe variante în Italia de la nord la sud și de la est la vest, cu diferite denumiri dialectale. Dar principiul este același și are la bază ideea de reciclare a pâinii care nu mai este proaspătă.

Metoda clasică și cea mai întâlnită, provenită din bucătăria populară, rurală, este cea în care se folosește usturoi, ulei, roșii, foarte asemănătoare cu pan de tomate spaniole. Dar nu numai. Și nu oricum, ordinea și micile detalii fac diferența. Iar mai nou, dat fiind succesul unui preparat pe cât de simplu pe atât de plăcut, bruschettele se fac și cu pâine proaspătă.

Cum se pregătește pâinea

Se taie felii de circa 1 deget grosime, funcție și de tipu de pâine. În mod evident, o bruschetta de calitate se obține dintr-o pâine de calitate, rustică, însă la limită merge oricare.

Dacă e ușor prea uscată, se stropesc feliile cu foarte puțină apă și se lasă câteva minute ca apa să se distribuie în structura pâinii. Și mai bine, feliile în acest fel pregătite le închidem într-o pungă sau într-un bol cu capac.

După un timp, funcție de cât avem la dispoziție, feliile se trec prin cuptor în partea de grill sau, dacă avem în plan să pornim grătarul: se așează pe grătar la început, când intensitatea căldurii este încă limitată, apoi se întorc pe partea cealaltă când prin puțină culoare, fără să se ardă.

În lipsa cuptorului sau a grătarului, putem folosi foarte bine și o tigaie grill sau oricare alta care poate sta pe foc fără să se ardă. Așezăm feliile când tigaia este deja încălzită bine, lăsăm feliile preț de 10-20 de secunde pe fiecare parte, apoi le dăm la o parte: cât să se rumenească ușor și să devină crocante la suprafață.

Peste feliile abia luate de pe foc/din cuptor/de pe grătar trecem un cățel  de usturoi tăiat pe jumătate. Eliberează cel mai bine aroma prin frecare peste felia de pâine, alegând o intensitate aromatică după cum  ne dorim și ne place. Imediat după usturoi picurăm ulei de măsline, nu mult cât să curgă pe dedesubt dar suficient să se simtă, să confere gust și să ajute să se mențină pâinea crocantă dar nu foarte, cât să fie plăcut de mâncat.

Ce putem pune peste feliile de bruschette

Peste combinația de usturoi cu ulei, un perfect menajé a trois îl crează roșiile. Ca să fie comod de mâncat bruschetta și să nu cadă, e mai simplu dacă roșiile sunt tăiate cuburi foarte mici. Ca să nu se înmoaie excesiv pâinea, e nevoie ca roșiile să fie curățate de semințe și cuburile tăiate mici și amestecate cu puțină sare să fie lăsate într-o sită să piardă apa în exces.

Când sunt bine scurse și vedem că nu mai lasă lichid – o chestiune de minute, se condimentează cu oregano uscat sau proaspăt sau busuioc proaspăt rupt grosolan cu mâna. Mai putem adăuga și o notă picantă, cu paprika, și/sau un praf de piper măcinat la moment.

O altă posibilitate este de a folosi peste feliile preparate anterior ardei copți, fâșii subțiri, vinete sau dovlecei felii pregătite anterior în tigaia grill. La fel de bine, putem folosi dovlecei cruzi, în felul următor: tăiați cubulețe foarte mici, condimentați cu puțin ulei de măsline, suc de lămâie, sare, piper, dacă e piper roz e și mai bine.

În ce privește vinetele, putem folosi naționala salată de vinete fără ceapă peste feliile preparate anterior cu aromă de usturoi. Non plus ultra: putem folosi în loc de usturoi ceapă și aromatiza astfel feliile de pâine și adăuga apoi salata de vinete fără alte adaosuri. La fel de bine, peste bruschette putem așează în tihnă puțină salată de icre, zacuscă, fasole bătută.

Alte combinații reușite peste feliile de pâine prăjită, cu sau fără aromă de usturoi sau ceapă dar neapărat stropite cu ulei:

-parmezan, rucola, nuci

-castraveți și măsline pe cremă de brânză

-smântână fermentată și somon afumat

-suc de lămâie și avocado

-pesto de busuioc

-humus și anșoa

Bruschetta este, ca și sosul de roșii, unul dintre cele mai simple preparate pe care orice începător în ale bucătăriei se poate antrena: și pentru a învăța să pregătească pâinea, și să inventeze combinații reușite, chiar inedite.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *