Brânză unică în lume, maturată într-o peşteră din județul Cluj / „Are o poveste de 300 de ani, cu o bacterie care nu poate fi reprodusă”

Brânză unică în lume, maturată într-o peşteră din județul Cluj / „Are o poveste de 300 de ani, cu o bacterie care nu poate fi reprodusă”

Brânză unică în lume, maturată într-o peşteră din județul Cluj / „Are o poveste de 300 de ani, cu o bacterie care nu poate fi reprodusă”
foto:pexeles.com/NastyaSensei

Într-o eră în care produsele tradiționale românești evoluează și se îmbină cu rețete internaționale, brânzeturile românești încep să își găsească locul pe piața premium. La un salon culinar care a avut loc în București, brânza românească a fost vedetă, fiind prezentate sortimente premium, maturate în grote adânci și îmbogățite cu ingrediente speciale, precum trufele și nucile, potrivit Observator News.

Această abordare a producătorilor locali vine din dorința de a extinde oferta de brânzeturi, care în mod tradițional nu este la fel de diversificată ca în alte țări, precum Franța sau Olanda.

„Avem trei sortimente de brânză, toate măturate, una are o maturare de 6 luni. O brânză cu schinduf pentru prima parte a zilei și cea mai apreciată la noi, brânza cu trufe”, spune Alina Iancu, reprezentantă a unui producător de brânzeturi, citată de publicația menționată.

Brânză maturată într-o grotă din județul Cluj

Unul dintre cele mai interesante produse prezentate este brânza de Năsal, maturată într-o grotă din județul Cluj. Aceasta este considerată unică în lume datorită bacteriei rare din pereții grotei, care nu poate fi reprodusă în alte locuri.

- articolul continuă mai jos -

„Este o grotă cu o poveste de peste 300 de ani, cu o bacterie unică în lume care nu poate fi reprodusă. Există în pereții grotei și acolo se maturează în funcție de cât tip dorim să păstrăm produsul, 25-60 de zile”, a explicat un producător din zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă