Bărbat în stop cardio-respirator, după ce s-a înecat cu o bucată de măr. Cum trebuie să acționezi în astfel de situații

mar, resuscitare, ajutor in situatii de sufocare, spital Sursa foto: Pexels

Incidentul a avut loc miercuri,  în localitatea Călineşti, judeţul Argeş, transmite corespondentul local al News.ro. Un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean au intervenit în cazul unei persoane în vârstă de 69 ani care s-a înecat cu o bucata de măr. Omul a intrat în stop cardio-respirator. Medicii şi paramedicii care asigură asistenţa pe ambulanţa de terapie intensivă mobilă au scos bucata de fruct, bărbatul fiind resuscitat şi dus la spital.

„La sosirea echipajului SMURD, personalul Serviciului de Ambulanță Județean efectua pacientului manevre de resuscitare. Cu ajutorul unui accesoriu special, a fost extrasă o bucată de măr, totodată continuând-se  manevrele până când eforturile comune ale salvatorilor au condus la restabilirea funcţiilor vitale ale bărbatului”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Cum trebuie să acționezi în astfel de situații

Persoanei care a aspirat un corp străin (inclusiv mâncare) și nu mai poate respira i se aplică manevra Heimlich.

Înaintea efectuării manevrei se indică aplicarea unui număr de 5 lovituri interscapulovertebrale. Acestea trebuie aplicate puternic, cu podul palmei, în direcție superioară și spre înainte, în timp ce victima este aplecată în față.

Specialiștii oferă câteva instrucțiuni pentru a efectua corect această manevră. Astfel, înainte de a efectua manevra Heimlich asupra unei persoane conștiente, salvatorul ar trebui să întrebe victima dacă se sufocă.

Dacă victima nu vorbește, nu tușește și nu poate să respire singură, iar eventual confirmă sufocarea, manevra poate continua. Pentru a o realiza, salvatorul trebuie să urmeze o succesiune de pași.

Manevra Heimlich

• Pasul 1 – salvatorul trebuie să se plaseze posterior de victima și ușor în lateral, punând ambele brațe în jurul taliei victimei;

• Pasul 2 – pumnul unei mâini trebuie poziționat la nivel abdominal, exact între ombilic și apendicele xifoid. Apendicele xifoid este partea cea mai inferioară a osului pieptului (stern);

• Pasul 3 – pumnul încleștat trebuie prins cu mâna cealaltă, astfel încât pacientul să fie cuprins complet;

• Pasul 4 – salvatorul trebuie să imprime mișcări puternice în sus și spre coloana vertebrală a victimei, astfel încât corpul străin să poată fi mobilizat și eliminat;

• Pasul 5 – manevra se continuă până când corpul străin este eliminat sau până la sosirea cadrelor medicale special instruite.

Victima ar trebui să primească asistență medicală cât mai rapid, chiar dacă produsul ce a blocat căile respiratorii a fost eliminat. În plus, în cazurile în care manevra nu funcționează, iar victima devine inconștientă și nu respiră, salvatorul trebuie să apeleze la resuscitarea cardiopulmonară.

O persoană care este singură în timp ce se îneacă cu mâncare ar putea fi nevoită să își aplice singură manevra Heimlich. Aceasta poate fi efectuată prin aplecarea puternică asupra spătarului unui scaun.

Acest lucru ar trebui să ajute la deblocarea căilor aeriene. În plus, este important de știut că manevra Heimlich nu este potrivită pentru copiii cu vârste mai mici de 1 an sau pentru femeile aflate în stadii avansate ale sarcinii. Aceste persoane pot necesita forme diferite ale manevrei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *