Bame, alimentul miraculous ce reduce colesterolul? Specialiștii de la Harvard confirmă teoria unui farmacist, potrivit căreia mucilagiul din bame are această proprietate

bame Sursa foto: Pexels

Specialiștii recomandă creșterea consumului de fructe și legume pentru persoanele cu niveluri ridicate de colesterol, dar cercetările sugerează că un anumit fruct ar putea fi deosebit de benefic.

Specialiștii de la Harvard Medical School identifică acest fruct ca fiind unul dintre cele 11 tipuri de alimente care pot reduce nivelul lipoproteinelor cu densitate mică, sau colesterolul „rău”, datorită faptului că este „sărac în calorii” și bogat în fibre solubile.

Colesterolul ridicat nu provoacă de obicei simptome, iar pentru a afla dacă aveți un nivel crescut, este necesar un test de sânge.

Vezi detalii

Un fruct verde, adesea confundat cu o legumă, conține diverse vitamine importante și poate ajuta, potrivit express.co.uk, la reducerea colesterolului, spune un farmacist.

Ce este colesterolul și ce riscuri apar când nivelul lui crește mult

Colesterolul este o substanță grasă din sânge, produsă, în mod natural, de organism. Este esențială pentru diverse funcții corporale, dar devine problematică atunci când nivelurile sunt prea ridicate.

Nivelurile ridicate pot înfunda vasele de sânge, îngreunând circulația sângelui.

Implicarea colesterolului crescut asupra sănătății poate fi serioasă, crescând riscul unor complicații periculoase, precum atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale.

Excesul de colesterol poate fi cauzat de mai mulți factori, inclusiv genetici. Însă, în majoritatea cazurilor, este determinat de factori ce țin de stilul de viață, cum ar fi o dietă nesănătoasă, lipsa de exerciții fizice, fumatul și consumul de alcool (mai ales în exces), toate fiind asociate cu creșterea nivelului de colesterol.

În unele cazuri, este necesar un tratament medicamentos, însă colesterolul poate fi redus și prin mai multă mișcare și adoptarea unei diete mai sănătoase.

Experții recomandă reducerea consumului de alimente grase, în special a grăsimilor saturate, precum carnea procesată, brânza, untul și prăjiturile, pentru a scădea nivelul colesterolului. NHS sugerează, de asemenea, creșterea aportului de fructe și legume pentru cei cu niveluri ridicate.

Un fruct anume ar putea fi foarte benefic

Abbas Kanani, farmacist la Chemist Click Online Pharmacy, a vorbit despre okra (bame), o plantă înfloritoare, originară din Africa de Est. Deși, din punct de vedere botanic, este un fruct, aceasta este folosită adesea ca o legume, în bucătărie.

„Unele studii au sugerat că okra, cunoscută și sub numele de bame, ar putea juca un rol în reducerea colesterolului. Se folosește frecvent în supe și tocănițe, iar o substanță gelatinoasă prezentă în okra, numită mucilagiu, poate să se lege de colesterol în timpul digestiei, astfel încât acesta este eliminat din organism. Studiile efectuate pe șoareci au arătat niveluri mai scăzute de colesterol în sânge după ce aceștia au fost hrăniți cu o dietă bogată în grăsimi, care includea pudră de okra”, a explicat Abbas.

Bame ar putea reduce și glicemia și preveni bolile de inimă și AVC

Studiul la care face referire Abbas a fost publicat în Journal of Nutritional Biochemistry, în 2014, și a constatat că șoarecii obezi hrăniți cu acest fruct și-au redus nivelurile de colesterol și zahăr din sânge.

„Rezultatele noastre indică faptul că okra ar putea servi ca terapie dietetică pentru hiperglicemie (nivel ridicat de zahăr în sânge) și hipertrigliceridemie (niveluri ridicate de grăsimi în sânge),” a concluzionat studiul.

Abbas spune că okra este „bogată în vitaminele A și C, precum și în antioxidanți care ajută la reducerea riscului unor afecțiuni grave, precum diabetul, accidentul vascular cerebral (AVC) și bolile de inimă”.

Cu toate acestea, el avertizează că persoanele cu diabet „ar trebui să fie prudente atunci când adaugă mai multă okra în dieta lor, deoarece aceasta poate interfera cu metformina, un medicament utilizat frecvent pentru tratamentul diabetului de tip 2.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *