Știrea e de miercurea trecută, dar a durat ceva ca informația să înceapă să circule. S-a întâmplat la bordul unei aeronave a companiei de linie Sas, din Norvegia, care plecase de la Oslo, în Novegia, cu destinația Malaga, în Spania. Echipajul de bord a decis aterizarea de urgență la Copenhaga, la scurt timp după ce nava decolase.
Inițial, după cum povestesc media spaniole, s-a aflat despre incident de pe contul de facebook al unui pesager. ”Vă vine să credeți sau nu, o doamnă așezată lângă mine a deschis caserola cu mâncare și din ea a ieșit un șoarece”, a scris Jarle Børrestad, atașând postului și o poză cu cele două doamne lângă care era așezat alături, în avion. Ulterior, informația a fost confirmată oficial.
În situația dată, echipajul de zbor a decis aterizarea de urgență. ”Potrivit procedurilor interne, aeronava a fost înlocuită, pentru ca cea în care s-a întâmplat incidentul să poată fi supusă controlului”, a explicat Oystein Schmidt, purtător de cuvânt al companiei aeriene Sas, din Norvegia, agenției AFP. Este ceva care se întâmplă extrem de rar, a adăugat el, menționând că firma de catering care furnizează porțiile de mâncare va fi supusă unor controale pentru a garanta că faptul nu se va mai repeta. Pasagerii au ajuns apoi la destinație cu o altă aeronavă.
Potrivit ziarului italian La Stampa, care îl citează pe șeful aviației civile, situația nu este prevăzută în regulamentele internaționale. „Nu există o regulă, comandantul decide. Dacă unii călători au început să se agite, a făcut bine că a aterizat”, a spus el
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți