APIA a publicat Ghidul informativ pentru sprijinul financiar în sectorul apicol / Cererile de plată se depun până la 31 iulie

ajutor, albine, fermieri, miere, importuri de miere, miere de salcam

Cererile pentru acordarea de sprijin financiar în sectorul apicol se pot depune până la data de 31 iulie 2025, iar Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a publicat Ghidul informativ dedicat acestui segment, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis luni AGERPRES, materialul de informare intitulat “Sprijin financiar pentru intervenţiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027″ – ISA – PS 2024, Ediţia 1, Revizia 2”, poate fi consultat pe site-ul APIA şi prezintă regulile pentru pregătirea, completarea corectă a documentelor şi depunerea cererilor de plată pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2025 de către formele asociative apicole/apicultori, în scopul obţinerii sprijinului financiar.

Solicitanţii pot depune, până la 31 iulie 2025, inclusiv, o singură cerere de plată însoţită de documentele justificative, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial/reprezentantul legal.

Cererile se depun la sediul Centrelor Judeţene APIA, respectiv al APIA Municipiul Bucureşti, pe raza căruia este sediul social, vatra stupinei, locul de deplasare în pastoral al stupinei sau sediul formei asociative în care este înscris apicultorul.

De asemenea, documentele depuse în copie trebuie să aibă înscrisă sintagma “conform cu originalul”, să fie datate şi însuşite prin semnătură de către solicitant.

Cheltuielile aferente intervenţiilor apicole se realizează de către solicitanţi în perioada 1 ianuarie – 31 iulie inclusiv, a anului de cerere.

Valoarea sprijinului alocat pentru anul 2025 este de 12,16 milioane de euro, din care 6,08 milioane de euro reprezintă 50% contribuţia Uniunii Europene şi 6,08 milioane de euro contribuţia României, de la bugetul de stat.

APIA menţionează că pentru plăţile anului 2025 cursul de schimb este stabilit la valoarea de 4,9743 lei.

Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul la faţa locului, centralizarea sumelor eligibile în vederea încadrării în cuantumul unitar planificat şi plafonul alocat pentru fiecare intervenţie accesată conform PS PAC 2023-2027 şi stabilirea sumei eligibile la plată a fiecărei cereri de plată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *