ANPC a descoperit băuturi răcoritoare ținute în soare și a dat amenzi de peste 770.000 de lei / 165.000 de litri de produse neconforme, oprite de la comercializare

taxe, bauturi carbogazoase, zahar, vanzari Sursa foto: Boarding1now | Dreamstime.com

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au controlat modul în care sunt depozitate apele naturale și băuturile răcoritoare și au constatat că acestea erau ținute în soare. Astfel, 165.000 de litri de apă și băuturi răcoritoare neconforme au fost opriți definitiv de la comercializare. De asemenea, au fost aplicate amenzi de peste 770.000 de lei pentru neregulile găsite, transmite News.ro.

Reprezentanții ANPC au desfășurat, în ultimele două zile, o campanie de verificare la nivel național a modului de comercializare și etichetare a apelor naturale și a băuturilor răcoritoare, inclusiv respectarea temperaturii de depozitare a acestora.

Astfel, în doar două zile, au fost efectuate 180 de acțiuni de control și, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat amenzi de peste 770.000 de lei și au oprit definitiv de la comercializare circa 165.000 de litri de apă naturală și băuturi răcoritoare neconforme.

„Operatorii economici trebuie să înțeleagă importanța depozitării în condiții optime a apei și băuturilor răcoritoare și respectarea indicațiilor date de producător în acest sens, pentru a nu pune în pericol sănătatea sau viața consumatorilor”, a declarat președintele interimar ANPC, Sebastian Hotca.

Principalele abateri de la legislația în vigoare sunt: nereguli privind modul de comercializare și etichetare a produselor; nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor (depozitare sub acțiunea directă a razelor de soare); comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită; comercializarea unor produse cu modificări organoleptice; depozitarea produselor direct pe paviment; comercializarea unor produse cu ambalajul deteriorat; neconcordanțe între prețul produselor afișat la raft și cel perceput la casa de marcat.

Alte nereguli au fost: condiții necorespunzătoare de depozitare: rafturi neigienizate, produse acoperite de un strat de praf, pânze de păianjen, ambalaje nedebarasate, paleți cu vopsea scorojită; comercializarea unor produse fără traducere în limba română; lipsa afișării prețului de comercializare sau afișarea în mod ilizibil.

Citește și Branduri din comunism care au trecut testul timpului: Brifcor, băutura obținută inițial din macerarea a 14 plante, inclusiv buruieni / Alternativă la concentratul de portocale

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *