AFIR a prelungit, până la 31 mai, sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru exploataţii pomicole

afir, exploatatii pomicole, finantare, cereri

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a prelungit cu o lună sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru DR-15 Investiţii în exploataţii pomicole, intervenţie finanţată cu fonduri din Planul Strategic 2023 – 2027, noul termen fiind 31 mai 2024, ora 16:00, informează agenţia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, Agerpres, pentru sesiunea în curs, alocarea financiară este de 151,38 milioane de euro, iar depunerile se realizează în limita plafonului de 150% din alocare.

De la momentul lansării sesiunii, 8 ianuarie 2024 şi până în prezent, s-au depus online 232 de solicitări de finanţare în valoare totală de 149,65 milioane de euro.

Valoarea maximă a finanţării pentru investiţiile în sectorul pomicol este de 1,5 milioane de euro/proiect pentru investiţii sau de până la 300.000 de euro în cazul proiectelor care propun doar achiziţia de utilaje şi de echipamente agricole.

Conform sursei citate, sprijinului nerambursabil poate ajunge la maximum 65% din totalul costurilor eligibile.

Reprezentanţii AFIR menţionează că pragul de calitate lunar pentru etapa de depunere 1 – 31 mai 2024 aferentă DR-15 este de 20 de puncte.

Sursa foto: Pixabay/lumix2004

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *