Alte 102 proiecte de investiţii în procesare, în valoare totală de 259,3 milioane de euro, vor primi finanţare, în baza Raportului de selecţie suplimentar pentru intervenţia DR-22 Investiţii în condiţionarea, depozitarea şi procesarea produselor agricole şi pomicole, a anunţat, marţi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
„Având în vedere interesul deosebit pentru acest sector, precum şi faptul că intervenţia DR-22 contribuie la atingerea obiectivului strategic de creştere a valorii adăugate a producţiei primare prin finanţarea unităţilor de preluare şi procesare a materiei prime, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a suplimentat bugetul intervenţiei DR-22 cu suma de 249.061.176 de euro, în conformitate cu decizia Comisiei Europene C (2024) 8379 din 29.11.2024, privind aprobarea Planului Strategic 2023-2027 – versiunea 7.1.
Astfel, având la dispoziţie fondurile rezultate în urma suplimentării bugetului alocat, la care se adaugă şi fondurile disponibilizate până în acest moment din proiectele deja selectate în cadrul intervenţiei DR-22, AFIR a demarat procedura pentru selectarea proiectelor eligibile fără finanţare rezultate în urma sesiunii de depunere din 2023”, se arată într-un comunicat al AFIR.
Procedura se desfăşoară în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificarea contestaţiilor pentru proiectele aferente intervenţiilor de dezvoltare rurală din Planul Strategic 2023 – 2027, transmite Agerpres. Raportul de selecţie suplimentar pentru intervenţia DR-22 Investiţii în condiţionarea, depozitarea şi procesarea produselor agricole şi pomicole a fost publicat în data de 14 februarie 2025, pe www.afir.ro.
În prealabil, AFIR a întocmit şi a publicat pe www.afir.ro o listă de aşteptare a proiectelor eligibile fără finanţare din sesiunea de depunere 01/2023 aferentă intervenţiei DR-22, care cuprinde toate proiectele eligibile fără finanţare ierarhizate în funcţie de punctajul obţinut şi de criteriile de departajare aplicabile. După publicarea Raportului de selecţie suplimentar, solicitanţii vor fi notificaţi de AFIR în vederea contractării proiectelor selectate, după parcurgerea unor etape procedurale specifice, ce includ verificări documentare şi pe teren.
În sesiunea aferentă DR-22, derulată în intervalul 20 decembrie 2023 – 6 februarie 2024, s-au depus online 420 de proiecte în valoare de 1,1 miliarde de euro, din care doar 66 de investiţii au fost selectate pentru finanţarea cu 214 milioane de euro, în limita alocării iniţiale. Raportul de selecţie suplimentar pentru intervenţia DR-22 “Investiţii în condiţionarea, depozitarea şi procesarea produselor agricole şi pomicole” este disponibil pe www.afir.ro în secţiunea Rapoarte, pagina Selecţie sau accesând link-ul Selectie – Portalul AFIR – informaţii PS 2027 şi depunere proiecte Online, precizează AFIR.