FOTO: Colaj G4Food/Dreamstime/Brad Calkins/Valentyn75
Fructele au avut un rol esențial în dieta romanilor, iar cireșele și perele ocupau un loc aparte. Acestea nu erau doar deserturi de lux, ci și simboluri ale rafinamentului culinar din Antichitate. Romanii nu consumau fructe doar proaspete, ci și conservate sau transformate în delicatese pentru iarnă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Cireșele, un deliciu adus din Asia Mică
Se crede că cireșul a fost adus în Roma de către generalul Lucullus, după campaniile sale din Pont (Turcia de azi), în secolul I î.Hr. De aici și numele științific Prunus avium, care amintește de orașul Cerasus. Romanii apreciau cireșele pentru gustul dulce, dar și pentru proprietățile revigorante. Erau servite la banchetele aristocratice, alături de vinuri aromatizate cu ierburi.
Pentru a le păstra mai mult timp, romanii le conservau în miere sau oțet dulce, transformându-le în ceea ce am numi astăzi compot. Unele surse istorice, precum scrierile lui Pliniu cel Bătrân, sugerează că cireșele erau exportate și către provinciile nordice ale Imperiului, unde clima nu permitea cultivarea lor.
Perele – de la fruct simplu la desert sofisticat
Perele erau foarte apreciate în Roma antică și existau numeroase soiuri cultivate în Peninsula Italică. Apicius descrie rețete de „pirum” (pere) coapte cu miere și condimente, transformate în deserturi savuroase. Perele se mai uscau și se foloseau ca bază pentru „defrutum”, un sirop dens din must fiert, care îndulcea preparatele festive.
Se pare că romanii combinau perele uscate cu nuci, stafide sau vin dulce pentru a crea deserturi asemănătoare cu prăjiturile cu fructe. Aceste rețete se pregăteau mai ales iarna, când fructele proaspete erau rare.
Fructele ca simbol al statutului social
Cireșele și perele nu erau consumate doar pentru gust, ci și ca semn de prosperitate. În casele patricienilor, mesele erau adesea decorate cu fructe rare. Iar servirea unui bol cu cireșe proaspete la sfârșitul unui banchet era considerată un gest de rafinament.
Pliniu cel Bătrân menționează peste 30 de soiuri de pere cultivate în epoca sa, ceea ce arată interesul uriaș al romanilor pentru diversitate și selecție.
