Viețuitoarele de care depinde temperatura planetei: Sunt folosite, de obicei, drept hrană pentru pești, dar, conform unui studiu, ajută la combatarea încălzirii globale / Cercetător: „Dacă această pompă biologică nu ar exista, nivelurile de CO2 din atmosferă ar fi aproximativ duble față de cele actuale”

O mică viețuitoare marină, aproape necunoscută publicului larg și vândută adesea ca hrană pentru pești de acvariu, se dovedește a fi un aliat tăcut în lupta împotriva schimbărilor climatice. Potrivit unui studiu recent, aceste animale, cunoscute sub denumirea de zooplancton, joacă un rol esențial în captarea dioxidului de carbon, contribuind la răcirea atmosferei planetei, conform BBC.

Aceste „eroine necunoscute” se hrănesc intens primăvara și acumulează grăsimi, apoi migrează la adâncimi de sute de metri în Oceanul Antarctic, unde ard aceste rezerve energetice. În acest proces, o cantitate uriașă de carbon este blocată în straturile profunde ale oceanului, echivalentă cu emisiile anuale produse de aproximativ 55 de milioane de mașini cu motor pe benzină, arată cercetătorii.

Descoperirea este considerată „remarcabilă” de către autorul principal al studiului, dr. Guang Yang de la Academia Chineză de Științe. Acesta afirmă că rezultatele obligă la o reevaluare a capacității Oceanului de Sud de a stoca carbon. „Animalele sunt niște eroi necunoscuți pentru că au un mod de viață fascinant”, a declarat și dr. Jennifer Freer de la British Antarctic Survey, coautoare a studiului.

Deși zooplanctonul nu are notorietatea balenelor sau a pinguinilor, impactul său ecologic este uriaș. Un exemplu este copepodul (un tip de zooplancton înrudit cu crabul sau homarul) care măsoară între 1 și 10 mm și își petrece mare parte din viață la adâncimi cuprinse între 500 de metri și 2 kilometri, în stare de hibernare.

Profesorul Daniel Mayor de la Universitatea din Exeter, care a fotografiat copepode în Antarctica, descrie imagini microscopice în care se pot observa „cârnați” de grăsime în corpurile lor și bule de grăsime în cap. Fără aceste organisme, atmosfera Pământului ar fi semnificativ mai caldă.

Până acum, oamenii de știință știau că zooplanctonul contribuie la stocarea carbonului printr-un proces zilnic

Se estimează că oceanele absorb 90% din excesul de căldură generat de activitățile umane, iar Oceanul de Sud este responsabil pentru aproximativ 40% din acest proces – o proporție semnificativă atribuită tocmai zooplanctonului. Din acest motiv, la nivel global se investesc milioane de lire sterline pentru a înțelege mai bine mecanismul prin care aceste organisme stochează carbon.

Până acum, oamenii de știință știau că zooplanctonul contribuie la stocarea carbonului printr-un proces zilnic, în care deșeurile bogate în carbon se scufundă în adâncurile oceanului. Însă impactul migrației anuale din apele antarctice nu fusese până acum cuantificat.

Cercetarea recentă s-a concentrat asupra copepodelor, dar a inclus și alte tipuri de zooplancton, precum krillul și salpele. Aceste animale se hrănesc cu fitoplancton aflat la suprafața oceanului, plante microscopice care transformă dioxidul de carbon în materie vie prin fotosinteză. Astfel, carbonul este stocat sub formă de grăsime în organismele zooplanctonului.

„Grăsimea lor este ca un pachet de baterii. Când petrec iarna în adâncurile oceanului, stau pur și simplu și ard lent această grăsime sau carbon”, explică prof. Daniel Mayor. „Acest lucru eliberează dioxid de carbon. Dar, datorită modului în care funcționează oceanele, dacă pui carbon la adâncime foarte mare, poate dura decenii sau chiar secole până să revină în atmosferă și să contribuie din nou la încălzirea globală”.

Potrivit echipei de cercetători, acest mecanism – numit „pompa verticală sezonieră” – transportă anual circa 65 de milioane de tone de carbon la adâncimi de cel puțin 500 de metri sub suprafața oceanului. Cei mai importanți contribuabili la acest proces sunt copepodele, urmate de krill și salpe.

Cantitatea de carbon blocată prin această migrație sezonieră este echivalentă cu emisiile produse de 55 de milioane de mașini diesel într-un an, conform unui calculator oficial al emisiilor de gaze cu efect de seră al Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Pentru a cuantifica această capacitate de sechestrare a carbonului, cercetătorii au analizat date științifice care datează din anii 1920 și până în prezent. Însă studiile continuă, pentru a înțelege în detaliu ciclul migrației.

La începutul acestui an, dr. Freer și prof. Mayor au petrecut două luni la bordul navei de cercetare polară Sir David Attenborough, în apropierea insulelor South Orkney și South Georgia. Cu ajutorul unor plase speciale, au capturat zooplancton pe care l-au studiat apoi în condiții controlate la bordul navei. „Am lucrat în întuneric total, doar cu lumină roșie, pentru a nu-i deranja”, povestește dr. Freer. „Alți colegi lucrau în camere menținute la 3-4°C. Trebuia să porți multe straturi de protecție ca să poți sta ore întregi privind la microscop”, adaugă aceasta.

Schimbările climatice, încălzirea apelor, perturbarea straturilor oceanice și fenomenele meteo extreme pun în pericol aceste organisme

Totuși, schimbările climatice, încălzirea apelor, perturbarea straturilor oceanice și fenomenele meteo extreme pun în pericol aceste organisme. „Schimbările climatice, perturbarea straturilor oceanice și fenomenele extreme sunt toate amenințări”, avertizează prof. Angus Atkinson.

Aceste pericole ar putea reduce populațiile de zooplancton din Antarctica și, implicit, capacitatea oceanelor de a stoca carbon. În plus, pescuitul comercial al krillului este în creștere – aproape 500.000 de tone de krill au fost recoltate în 2020, conform datelor ONU. Deși este permis legal, această practică a fost criticată de organizațiile de mediu, inclusiv în cel mai recent documentar al lui David Attenborough.

Cercetătorii susțin că aceste noi descoperiri ar trebui incluse în modelele climatice globale, pentru a îmbunătăți prognozele legate de încălzirea planetei. „Dacă această pompă biologică nu ar exista, nivelurile de CO2 din atmosferă ar fi aproximativ duble față de cele actuale. Așadar, oceanele fac o treabă foarte bună în a absorbi CO2 și a scăpa de el”, a explicat prof. Angus Atkinson, coautor al studiului.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul Limnology and Oceanography.